Samsung Galaxy 10 are inclus suport pentru monede virtuale şi aplicaţii descentralizate

Economica.net
26 02. 2019
ss_32238100

Portofelul permite utilizatorilor să stocheze monede Bitcoin, Ethereum şi Cosmo Coin, folosită în zona produselor de înfrumusețare. Este un portofel cu stocare la rece, ceea ce înseamnă că nu este conectat la internet.

Telefoanele Galaxy S10 acceptă și aplicații descentralizate („Dapps”). În prezent, principalul Dapp Samsung care este disponibil se numește Cosmee și permite plata utilizatorilor în monede virtuale Cosmo dacă aceştia scriu review-uri pentru produsele de înfrumusețare folosite.

Samsung este una dintre puținele companii care au lansat telefoane de tip blockchain, ceea ce ar putea influența și alți jucători de pe piață. Înaintea ei, doar HTC şi Sirin Labs au mai oferit suport pentru produsele financiare și numai bazate pe blockchain.