Apare Samsung Galaxy S4. Cum va arăta şi ce caracteristici va avea

18 09. 2012
samsung_galaxy_s4_24191800

Samsung ar putea lansa Galaxy S4 în luna februarie anul viitor, în cadrul Mobile World Congress din Barcelona, cea mai mare expoziţie din lume dedicată producătorilor din telecom, potrivit unor oficiali ai companiei şi furnizori locali citaţi de Korea Times.  „Samsung este pregătită să dezvăluie următorul smartphone Galaxy în prima parte a anului viitor în cadrul congresului mondial din Barcelona”, a declarat pentru Koreea Times un oficial al producătorului sub protecţia anonimatului.

 Cum va arăta şi ce va face S4

Specialiştii se aşteaptă ca Galaxy S4 să fie cel mai sofisticat device al Samsung, atât din punct de vedere al specificaţiilor hardware-ul-ui, dar şi al softului. De asemenea, noul device va avea un display OLED de 5-inch, faţă de 4,8 cât are Galaxy S3, dar va folosi acelaşi sistem de operare : Android. Potrivit unor executivi din cadrul Samsung, 4S va folosi cu siguranţă reţeaua LTE.  Procesorul quad-core Exynos va fi unul îmbunătăţit. S3 foloseşte atât procesorul realizat in-house Exynos, dar şi  Snapdragon realizat de Qualcomm, în funcţie de ţară.  „S4 va fi un pic modificat şi la exterior, dar forma va rămâne rectangulară şi cu marginile rotunjite” a mai declarat un oficial al companiei. 

Citeşte şi

Primul atac la iPhone 5 vine de la Samsung. Vezi reclama care ironizează noul telefon Apple

iPhone 5 vs Concurenţă. Vezi comparaţie între noul iPhone şi competitorii săi

Galaxy S4 vs iPhone5

Practic,  modelul a fost creat pentru a consolida poziţia coreenilor ca lideri pe piaţa globală a smartphone. Aceasta în contextul în care cei de la Apple vin puternic din urmă, mai ales după recenta lansare a iPhone 5 şi care se bucură deja de mare popularitate. De altfel, oficialii Samsung afirmă că lansarea noului Galaxy, la numai 9 luni de la apariţia pe piaţa a modelului Galaxy S3, va fi mai mult decât suficient pentru a tăia avântul luat de Apple cu iPhone 5. Mai ales că marile transformări ale Galaxy vor avea loc în interior şi mai puţin la exterior, comparativ cu predecesorul său, Galaxy S3. 

Potrivit unui studiu IDC, Samsung este creditat cu o cotă de piaţă de 30% la nivel global, în timp ce Apple controlează numai 16% din piaţă.  În schimb, pe piaţa din SUA, Apple este lider de piaţă cu 31%, în vreme ce Samsung are numai 24%.

Samsung estimează vânzări de peste 30 de milioane de unităţi S3 până la finele acestui an, în condiţiile în care în primele trei luni de la lansare au vândut deja 20 de milioane de telefoane.