Samsung Galaxy S5: Cum ar putea arăta telefonul care va fi dezvăluit luni
În momentul de faţă sunt la vânzare pe Amazon mai multe carcase ale producătorului premium Spiegen, create pentru Samsung Galaxy S5. În plus, în anunţul de vânzare, imaginea arată două terminale Samsung Galaxy S5. Din păcate, telefoanele sunt prezentate în carcasele respective, dar chiar şi aşa ne putem da seama cum arată respectivele terminale.
Dacă imaginile chiar arată noul terminal al celor de la Samsung, Galaxy S5, se observă un bliţ dublu sub camera din spatele telefonului. Unul dintre cele două modele, care ar putea fi denumit GalaxyS5 Prime (s-a tot vorbit despre existenţa a două terminale Galaxy S5) care nu are celebrul buton central din partea de jos, şi altul, ceva mai mic, dar care îl are.
Ce se mai speculează despre noul telefon
Potrivit unui raport obţinut de Bloomberg, preţul Samsung Galaxy S5 ar putea fi mai mic decât cel modelelor anterioare din seria S. Momentan, varianta S4 de 16 GB se vinde în prezent pentru aproximativ 200 de dolari, cu un contract standard de doi ani de zile.
În acelaşi raport al Bloomberg este precizat faptul că terminalul va veni echipat cu ecran de QHD Super AMOLED de 5.2 inci, rezolutia display-ului fiind de 1440×2560 pixels, un procesor quad-core de 2.5GHz, 3 GB RAM, o camera foto de 16 megapixeli, dar şi o baterie de 3000 mAh. Varianta mai ieftină de S5 va avea un procesor de 1.5GHz octa-core Samsung Exnynos fără suport pentru conectivitate 4G.
Terminalul va fi arătat publicului luni, în cadrul Mobile World Congress 2014, care va avea loc la Barcelona.