Samsung înlocuieşte pe aeroport Galaxy Note 7, după unele interdicţii de prezenţă la bordul avioanelor

Economica.net
17 10. 2016
galaxy_note_7_59473900

‘Am deschis un centru pe Aeroportul Internaţional Incheon pentru ca utilizatorii să îşi poată schimba telefonul Galaxy Note 7 cu un alt model de telefon’, a declarat, pentru EFE, un purtător de cuvânt al companiei cu sediul la Seul, fără a specifica dacă această măsură va fi luată şi în aeroporturile din alte ţări.

Samsung a recurs la această măsură după ce autorităţile din sectorul transporturilor din SUA, Canada, Israel şi Japonia, dar şi companiile aeriene din alte ţări au interzis prezenţa la bordul avioanelor cu un telefon Galaxy Note 7, chiar şi închis, după o serie de cazuri în care telefoanelor au luat foc, ceea ce a dus la retragerea telefoanelor de pe piaţă.

În Coreea de Sud, unde, alături de SUA, s-au vândut cele mai multe Galaxy Note 7, de la lansarea acestora în magazine, în august, Ministerul Transporturilor nu a impus, momentan, nicio restricţie acestui model de telefon pe zborurile naţionale sau internaţionale.

Între timp, Samsung Electronics, care, iniţial, a pus incendierea telefonului de seama bateriilor cu probleme, a început o anchetă la scară mare pentru a afla cauzele problemei, după ce şi unele dintre telefoanele reparate au luat foc.

Compania a inclus în această anchetă o serie de ingineri care ‘examinează minuţios procesele de inginerie, producţie şi control al calităţii’, pentru a încerca să afle cauza incendierii telefoanelor, a precizat purtătorul de cuvânt.

‘Analizăm orice posibilitate şi lucrăm contra cronometru pentru a ajunge la fondul problemei’, a spus reprezentantul companiei sud-coreene care lucrează, de asemenea, cu compania elveţiană SGS specializată în în anchete şi control al calităţii produselor.

În paralel, Guvernul din Coreea de Sud a demarat o altă investigaţie, cu colaborarea Samsung.

După ce o serie de telefoane Note 7 au luat foc, compania a chemat în septembrie la revizie 2,5 milioane aparate , dar, în cele din urmă, luna aceasta a decis retragerea de pe piaţă a acestui model, deoarece probleme a persistat.

Samsung estimează pierderi operaţionale de circa 6,1 miliarde woni (circa 4,892 miliarde euro/5,384 miliarde dolari) pentru perioada iulie 2016 – martie 2017, din cauza ‘fiascoului’ legat de Galaxy Note 7.

În plus, a calculat un impact negativ de circa 3.500 miliarde woni (2,8 miliarde euro/3,1 miliarde dolari) asupra profitului operaţional în următoarele trei trimestre.