Samsung ar putea pierde bătălia pentru telefoanele 5G în acest an, după ce a fost lider de piaţă în primul trimestru
Potrivit noului raport TrendForce, citat de SamMobile, Samsung va vinde aproximativ 29 de milioane de smartphone-uri 5G până la sfârșitul anului 2020. Firma de cercetare estimează că Huawei va conduce piața de smartphone-uri 5G la sfârșitul anului, cu aproximativ 74 de milioane de unități 5G vândute și se așteaptă ca Apple să urmeze îndeaproape cu 70 de milioane de unități 5G.
Prin urmare, Samsung va ocupa al treilea loc pe podium și va fi urmată de Vivo, OPPO și Xiaomi, cu cifre de vânzări estimate la 21 de milioane, 20 de milioane și respectiv 19 milioane de unități 5G.
Samsung a avut un început puternic în cursa 5G în primul trimestru al anului. Compania a fost lider de piaţă în ceea ce privește livrările globale de smartphone-uri compatibile cu 5G, dar chiar și atunci se părea că compania ar pierde teren în faţa Huawei din cauza lipsei de influență în China.
„Samsung a cunoscut performanţe prea bune pe piața chineză în ultimii ani”, spune şi raportul TrendForce. „Deși aceste dezavantaje nu au afectat serios cota de piață globală și veniturile, totuşi au încetinit considerabil creșterea Samsung pe piața smartphone-urilor 5G.”
Acum, Apple să va alătura cursei 5G în a doua jumătate a anului odată cu lansarea noilor iPhone-uri și, potrivit specialiştilor, poate ajunge să depășească Samsung, în ciuda faptului că această din urmă oferă o multitudine de smartphone-uri compatibile 5G din diferite game de preț. Seria Galaxy Note 20 și Galaxy Z Fold 2 vor avea conectivitate 5G, iar Samsung va lansa și o variantă 5G a Galaxy Z Flip.
Cota de piață a companiei Samsung Electronics depinde de cât de rapid vor fi lansate reţelele 5G în țările emergente, precum India și Indonezia, potrivit unei surse din industrie citate de koreaherald.com.
Analiştii de la Strategic Analitycs preconizează că dispozitivele 5G vor reprezenta 15% din vânzările globale de telefoane mobile din acest an. În ceea ce privește volumul pieţei, firma de cercetare estimează vânzări totale de 234 de milioane de dispozitive, un număr uriaş comparativ cu volumul de doar 18,6 milioane în 2019.