Samsung închide ultima fabrică de telefoane din China

Grupul sud-coreean Samsung Electronics a anunţat miercuri că va renunţa la producţia de telefoane mobile în China, ca urmare a scăderii vânzărilor, pe fondul concurenţei din partea producătorilor locali, Huawei şi Xiaomi, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 02 oct. 2019, 11:17
Samsung închide ultima fabrică de telefoane din China

China este cea mai mare piaţă din lume după numărul de utilizatori de smartphone-uri, iar Samsung este cel mai mare producător mondial de telefoane inteligente.

Citeşte şi Adio „Made in China”: tot mai mulţi producători de smartphone-uri se mută în alte ţări

               Exodul companiilor străine din China continuă: Google va muta producţia telefoanelor în Vietnam

Închiderea ultimei fabrici de telefoane deţinute de Samsung în statul chinez vine după ce în iunie a fost redusă producţia la uzina din Huizhou, iar anul trecut a fost suspendată producţia la o altă unitate.

Şi alte companii şi-au mutat producţia din China din cauza costurilor mai ridicate cu forţa de muncă şi a încetinirii economiei, care a redus puterea de cumpărare.

De exemplu, Sony şi-a închis fabrica din Beijing unde producea smartphone-uri şi va produce telefoane mobile inteligente doar în uzina sa din Thailanda.

În primul trimestru din 2019, cota de piaţă a Samsung în China a scăzut la 1%, de la aproximativ 15% în 2013, pe fondul concurenţei din partea producătorilor locali, arată datele firmei de cercetare de piaţă Counterpoint.

„În China, oamenii cumpără smartphone-uri ieftine de la producătorii locali de telefoane mobile inteligente scumpe de la Apple sau Huawei. Samsung are puţine speranţe să-şi majoreze cota de piaţă”, a apreciat Park Sung-soon, analist la Cape Investment & Securities.

Fabrica Samsung din Huizhou a fost construită în 1992, şi, conform presei sud-coreene, are 6.000 de angajaţi şi a produs 63 de milioane de telefoane în 2017.

În acel an, Samsung a produs pe plan global 394 de milioane de telefoane. În ultimii ani grupul sud-coreean şi-a extins producţia de smartphone-uri în ţări cu un cu cost scăzut al forţei de muncă, cum ar fi India şi Vietnam.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 de milioane de lei (16,30 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea Tzipi Hotovely
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea ...
Regatul Unit a anunţat marţi că îşi suspendă negocierile pentru un acord de liber schimb cu Israelul şi o convoacă ...