Samsung renunţă la procesele de blocare a vânzărilor produselor Apple în Europa
Compania sud-coreeană „a decis să retragă cererea de interzicere a produselor Apple din tribunalele europene, în interesul protejării dreptului de alegere al consumatorilor”, se arată într-un comunicat al Samsung.
Decizia a fost luată la câteva ore după ce un tribunal din SUA a decis să nu interzică vânzarea a 26 de produse Samsung pe piaţa americană, într-un proces în care compania era acuzată de Apple de încălcarea patentelor.
Atât Samsung cât şi Apple, cei mai mari producători de smartphone-uri la nivel mondial, au înregistrat victorii în procesele pe care şi le-au intentat reciproc în ţări din întreaga lume.
Samsung va retrage în mod unilateral cererile de interzicere a vânzărilor Apple intentate împotriva Apple în Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Olanda, a declarat un oficial al companiei, precizând că vor continua litigiile prin care sunt solicitate daune în disputele referitoare la drepturile de proprietate intelectuală.