Samsung România a dat startul celei de-a treia ediții a competiției de PUBG Mobile

Samsung Electronics România anunță cea de-a treia ediție a competiției de PUBG Mobile. În colaborare cu Nexus Gaming, compania invită pasionații de mobile gaming, amatori sau profesioniști, să se înscrie în turneu până pe 28 februarie pentru șansa de a câștiga cel mai nou și performant telefon Samsung de pe piață, Galaxy S23 Ultra
Lidia Neagu - lun, 13 feb. 2023, 11:24
Samsung România a dat startul celei de-a treia ediții a competiției de PUBG Mobile

Competiția de PUBG Mobile se va desfășura astfel:

  • 3 perioade de înscrieri: 8-14 februarie | 15-21 februarie | 22-28 februarie
  • 3 semifinale: 17 februarie | 24 februarie | 3 martie
  • Marea finală: 5 martie

Marea finală de PUBG Mobile va avea loc pe 5 martie și va fi transmisă live și comentată de Tedereu –  unul dintre cei mai apreciați gameri profesioniști din România și totodată un fan al celebrului joc online multiplayer de tip battle royale.

Mobile Gaming-ul, un segment în continuă expansiune la nivel global, rămâne un domeniu pe care Samsung, lider în tehnologie îl susține în misiunea de a fi cât mai aproape de consumatori. Compania își propune ca prin produsele sale, cu caracteristici garantate precum rată de refresh mare, performanță premium, realism digital la cel mai înalt nivel, să ofere cea mai bună experiență de gaming utilizatorilor.

„Continuăm să investim și anul acesta în industria de gaming și să construim mai departe proiecte sub umbrela Play On With Samsung pentru a susține tinerii pasionați de jocuri video. Ne dorim ca ediția de anul acesta să îi încurajeze să își testeze abilitățile și să le ofere, în același timp, oportunitatea de a interacționa cu cele mai noi telefoane și tehnologii Samsung. Totodată, aducem alături de noi în această competiție unii dintre cei mai apreciați gameri din România, care sperăm să inspire tânăra generație în a-și duce pasiunea la următorul nivel”, declară Simona Panait, Head of Marketing Samsung Electronics România & Bulgaria.

Participanții la turneu vor putea câștiga patru telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra dacă se califică pentru locul 1 sau patru Samsung Galaxy Buds2 Pro pentru locul 2.

După succesul competițiilor organizate de Samsung în 2022, în care s-au înscris peste 1.000 de participanți, 2023 anunță și mai multe campionate online și evenimente dedicate pasionaților de gaming în număr din ce în ce mai mare, care vor fi dezvăluite pe tot parcursul anului. 

Mai multe detalii despre competiție, regulament și formularul de înscriere pot fi găsite aici: https://www.samsung.com/ro/playonwithsamsung/.

Competiția PUBG mobile se numără printre numeroasele acțiuni inițiate de Samsung ca parte din platforma Play On With Samsung, ce reunește toate inițiativele brandului din zona de gaming. De la participarea la evenimentele de profil, diferite proiecte de conținut, inițiative ale creatorilor de conținut de gaming, și până la organizarea de competiții de gaming proprii, așa cum este și aceasta.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...