Samsung se aşteaptă la profit record pentru trimestrul al treilea
Samsung, cel mai mare producător de smarphone-uri din lume, se aşteaptă la un profit operaţional de 9.900-10.300 de woni (9,2-9,6 miliarde de dolari) pentru perioada iulie-septembrie. Grupul a raportat un profit operaţiuonal record de 9.500 miliarde de woni în trimestrul al doilea.
Estimarea înaintată de grup reprezintă o creştere de 23-28% faţă de perioada similară a anului trecut, dar o încetinire faţă de avansul anual de 47,5% înregistrat în trimestrul al doilea. Samsung obţine două treimi din profitul operaţional din afacerea de telefonie mobilă.
Vânzările s-ar putea situa la 58.000-60.000 de miliarde de woni, în urcare cu 11-15% comparativ cu trimestrul al treilea al anului anterior.
Samsung şi Apple controlează o mare parte din piaţa smartphone-urilor scumpe, dar concurenţa este în creştere, scrie Wall Street Journal.
Analiştii estimează că Samsung a livrat în trimestrul al treilea 85-89 milioane de smartphone-uri. Grupul a avut în perioada respectivă o cotă de piaţă la nivel global de 33,1%, în timp ce Apple a ocupat poziţia a doua, cu 13,6%, potrivit datelor firmei de cercetare Strategy Analytics. Samsung nu publică date referitoare la numărul de telefoane vândute.
Grupul va publica rezultate financiare la sfârşitul lunii octombrie.