Samsung a vândut aproape de două ori mai multe telefoane decât Apple, în primul trimestru

Grupul sud-coreean Samsung a înregistrat o creştere de 56% a livrărilor de smartphone-uri în primul trimestru al acestui an, de nouă ori mai rapidă comparativ cu avansul de 6,6% al vânzărilor de iPhone-uri ale rivalului Apple, arată un studiu al firmei Strategy Analytics, citat de Bloomberg.
Economica.net - vin, 26 apr. 2013, 07:59
Samsung a vândut aproape de două ori mai multe telefoane decât Apple, în primul trimestru

Samsung a controlat în primul trimestru 33,1% din piaţa smartphone globală, iar Apple 17,9%. Livrările Samsung s-au situat la 69,4 milioane de unităţi în primele trei luni, iar cele ale Apple la 37,4 milioane de unităţi. Pe trei s-a situat LG, cu o cotă de piaţă de 4,9%.

Creşterea de numai 6,6% pentru iPhone este cea mai lentă de la lansarea seriei de către Apple.

Piaţa mondială smartphone a crescut cu 36%, la 209,5 milioane de unităţi, şi a depăşit-o pentru prima dată pe cea a telefoanelor mobile tradiţionale, folosite doar pentru servicii de voce şi text, potrivit Strategy Analytics. Evoluţia a fost susţinută de adoptarea serviciilor telecom de generaţia a treia în China şi de generaţia a patra în Statele Unite.

„Samsung a livrat de aproape două ori mai multe smartphone-uri şi a crescut de nouă ori mai repede decât Apple în primul trimestru. Samsung va continua, probabil, să înregistreze volume solide în al doilea trimestru la nivel global”, a declarat Neil Mawston, analist la Strategy Analytics.

Livrările totale de telefoane mobile au avansat cu 4%, la 418,6 milione de unităţi în primul trimestru, potrivit firmei de cercetare IDC.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț pentru 8 milioane de viitori pensionari. Bani mai mulți în conturile lor
Anunț pentru 8 milioane de viitori pensionari. Bani mai mulți în conturile lor
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 160,3 miliarde lei, la finalul lunii aprilie 2025, în creştere cu 18% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2024,......
Israel a lovit minimum 2 instalații energetice din Teheran în această dimineață
Israel a lovit minimum 2 instalații energetice din Teheran în această dimineață
Israel a lovit cel puțin două instalații energetice în Teheran în zorii zilei de duminică, în timp ce Iranul a lansat ...
A scăzut cu 36.800 tep producția de gaze naturale a României în primele patru luni
A scăzut cu 36.800 tep producția de gaze naturale a României în primele patru luni
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele patru luni din 2025, de peste 2,532 milioane tone ...
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
Lanțul de covrigării Luca a depășit în 2023 pragul de 500 de milioane de lei cifră de afaceri. Business-ul a continuat ...