Sancţiune internaţională pentru corupţia din sănătate: Firma Tehnoplus Medical, a fost pusă de Banca Mondială pe lista de excluderi
Conform probelor identificate în cadrul cercetărilor, compania Tehnoplus a acordat ca mită suma de 168.860 euro în schimbul atribuirii unui contract de furnizare de echipamente, potrivit instituţiei internaţionale, scrie News.ro.
„Grupul Banca Mondială a anunţat astăzi că societatea comercială Tehnoplus Medical S.R.L este introdusă în lista de excluderi a Băncii Mondiale timp de doi ani. Această excludere este instituită conform clauzelor unui Acord de Negociere de Soluţii (Negotiated Resolution Agreement – NRA) încheiat între Banca Mondială şi societatea menţionată, încheiat în urma unei anchete desfăşurate de Banca Mondială cu privire la anumite acuzaţii de dare şi luare de mită în cadrul activităţilor aferente Proiectului de Reformă în Sănătate 2”, a precizat Banca Mondială, într-un comunicat.
În cadrul acordului, Tehnoplus s-a angajat să coopereze cu vicepreşedinţia Băncii Mondiale însărcinată cu probleme de integritate şi să-şi îmbunătăţească programul propriu de conformare, astfel încât acesta să fie aliniat Ghidului de Integritate şi Conformare aprobat de Consiliul Director al Băncii Mondiale în anul 2010.
„Această excludere instituită asupra societăţii Tehnoplus Medical S.R.L poate fi adoptată şi de alte bănci de dezvoltare multilaterală, conform prevederilor Acordului de Recunoaştere Reciprocă a Excluderilor (Agreement of Mutual Recognition of Debarments), semnat în data de 9 aprilie 2010”, arată Banca Mondială.
Tehnoplus Medical a primit, în ultimii ani, mai multe contracte cu spitalele din România. În 2015, compania a avut o cifră de afaceri de 100,8 milioane lei şi a obţinut un profit net de 21,6 milioane lei, potrivit bilanţului depus la Ministerul Finanţelor.