Sancţiuni de aproape 40.000 de lei după acţiunile din pieţe de pe raza sectoarelor 2, 3 şi 6

Poliţiştii bucureşteni au aplicat sancţiuni de aproape 40.000 de lei în urma unor verificări efectuate sâmbătă în zonele Obor, Trapezului, Delfinului, Valea Cascadelor, Moghioroş şi 1 Decembrie din sectoarele 2, 3 şi 6 ale Capitalei. 
Economica.net - S, 12 dec. 2015, 16:26
Sancţiuni de aproape 40.000 de lei după acţiunile din pieţe de pe raza sectoarelor 2, 3 şi 6

Au fost verificate mai multe societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate şi au fost întocmite cinci dosare penale pentru infracţiuni de natură economică, fiind indisponibilizate, în vederea confiscării, diferite cantităţi de peşte, alcool şi ţigarete, cu o valoare totală estimată la 14.500 de lei.

„De asemenea, au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei”, a informat Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), într-un comunicat transmis AGERPRES.

Acţiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilegal, precum şi combaterea fenomenului infracţional.

La verificările efectuate au participat şi echipe ale Direcţiei Regionale Vamale, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorului.

„În sectorul 2 a fost depistat un bărbat care deţinea, în vederea comercializării, opt telefoane mobile, fără documente de provenienţă, bunuri ce au fost indisponibilizate în vederea confiscării, cel în cauză fiind sancţionat contravenţional în conformitate cu Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite”, se arată în comunicat.

Acţiunea se înscrie în planul de măsuri al Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea unui climat de linişte publică în perioada sărbătorilor de iarnă, protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite şi însănătoşirea mediului de afaceri, precizează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...