Sancţiuni împotriva Rusiei: SUA se vor consulta cu lideri europeni în cursul zilei

Economica.net
25 04. 2014
obama_putin_g8_580_30329600

Barack Obama a declarat că va avea o abordare comună cu aliaţii săi din Europa, deoarece Washingtonul a ajuns la concluzia că Rusia nu a făcut nimic pentru a transpune în practică acordul semnat săptămâna trecută la Geneva cu privire la detensionarea situaţiei din Ucraina.

Potrivit Reuters, Obama urmează să aibă mai multe convorbiri telefonice cu lideri europeni în încercarea de a face UE să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Liderul american ar urma să discute cu preşedintele francez Francois Hollande, cu prim-ministrul britanic David Cameron, cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierul italian Matteo Renzi.

Conform unor surse diplomatice, Casa Albă ar fi dezamăgită de reticenţa unor ţări europene, între care şi Germania, de a extinde sancţiunile economice contra Rusiei, scrie RIA Novosti.

Statele Unite ale Americii ar putea să adopte, în mod independent, o nouă rundă de sancţiuni împotriva Rusiei, dar preferă să acţioneze în mod concertat cu Uniunea Europeană pentru ca impactul real asupra economiei şi pieţei ruse să fie mai puternic, afirmă sursele citate de agenţia rusă de presă.

În acelaşi timp, Reuters notează că nu a reuşit să obţină vreun comentariu de la oficiali de la Casă Albă cu privire la posibile sancţiuni suplimentare contra Moscovei.