Sancţiunile europene împotriva Rusiei vor fi prelungite pentru încă şase luni – surse diplomatice
Decizia a fost luată la reuniunea reprezentanţilor permanenţi ai celor 28 de state membre (COREPER), dar hotărârea efectivă privind prelungirea sancţiunilor urmează să fie formalizată săptămâna viitoare, când va fi anunţată oficial.
Odată ce decizia va fi efectivă, sancţiunile vor fi prelungite până la sfârşitul lunii iulie 2016, decizia aflată acum în vigoare expirând pe 31 ianuarie. Instituite în iulie 2014, după anexarea Crimeii, aceste sancţiuni au fost înăsprite după ce insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au pornit conflictul armat împotriva autorităţilor de la Kiev.
În luna martie, Uniunea Europeană a condiţionat ridicarea sancţiunilor de aplicarea efectivă a acordurilor convenite în februarie la Minsk între guvernul ucrainean şi separatişti.
Surse diplomatice de la Bruxelles afirmă că, dacă la următorul summit european, în luna martie 2016, evaluarea privind implementarea acelui acord va fi pozitivă, s-ar putea decide ridicarea sancţiunilor înainte să expire termenul din iulie.
Sancţiunile care sunt în prezent în vigoare prevăd mai ales interdicţii de viză şi îngheţarea conturilor unor responsabili ruşi sau ucraineni proruşi, precum şi măsuri împotriva unor companii ruse din sectoarele militar, petrolier şi bancar.