Sancţiunile impuse Rusiei au crescut exporturile de cărbune ale SUA spre UE
Majorarea livrărilor spre Europa a fost motivul principal pentru care în perioada august 2022-iulie 2023, exporturile totale de cărbune ale SUA au fost mai mari cu 5,7 milioane de tone comparativ cu perioada similară de dinaintea intrării în vigoare a sancţiunilor, a precizat EIA. În perioada august 2022-iulie 2023, exporturile totale de cărbune ale SUA au urcat până la 33,1 milioane de tone, de la 27,1 milioane de tone în perioada august 2021-iulie 2022.
În ceea ce priveşte cărbunele industrial, exporturile SUA spre Europa au crescut cu 51% în perioada august 2022-iulie 2023, comparativ cu precedentele 12 luni. „Cărbunele industrial din SUA are o calitate comparabil cu cel produs în Rusia, ceea ce îl face un înlocuitor natural; ambele ţări au cărbune bituminos de calitate cu o putere calorică ridicată”, a subliniat EIA.
În 2021, Europa a primit 84,6 milioane de tone de cărbune din Rusia, aproximativ o treime din exporturile totale ale Rusiei. După debutul invaziei din Ucraina, UE a răspuns prin impunerea de sancţiuni cu privire la cărbunele rusesc, în luna aprilie 2022, cu o perioadă de graţie pentru contractele pre-existente până în luna august 2022. După intrarea în vigoare a interdicţiei achiziţiile de cărbune din Rusia au scăzut aproape la zero.
SUA, alături de alte ţări exportatoare, precum Africa de Sud şi Columbia, au intervenit pentru a acoperi golul apărut în aprovizionarea cu cărbune a Europei şi de asemenea şi-a majorat exporturile spre Asia şi America de Sud. În schimb, livrările spre Africa, Australia, Oceania şi America de Nord au scăzut, a precizat Administraţia Americană pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA).