Ca urmare a sancţiunilor, economia rusă ar putea pierde numai anul acesta circa 23 de miliarde de euro (aproximativ 1,5% din PIB), în timp ce în 2015 pierderile s-ar putea tripla, ajungând la 75 miliarde de euro (4,8% din PIB).
La rândul său, revista The Economist estimează că totalitatea pierderilor suferite de companiile ruseşti în urma sancţiunilor s-ar putea ridica la 744 miliarde de euro.
Comisia Europeană se aşteaptă la pierderi globale de 40 miliarde de euro pentru acest an şi de 50 miliarde de euro în 2015, în urma eventualelor embargouri comerciale adoptate de Rusia, ca măsură de ripostă.
Sancţiunile sectoriale împotriva Rusiei ar putea viza accesul la pieţele de capital şi armament, produse cu dublă utilizare şi exportul de tehnologie sensibilă pentru sectorul energetic.
The Guardian menţionează, în acelaşi timp, cinci mari companii care ar putea fi afectate, la rândul lor, în cazul degradării în continuare a relaţiilor dintre Rusia şi Occident. În zona de risc se situează concernul British Petroleum (BP), care deţine aproape 20 % din acţiunile companiei petroliere ruse Rosneft, al cărei CEO, Igor Secin, figurează pe lista cu sancţiuni a SUA.
În cazul adoptării acestor sancţiuni, proiectele BP privind exploatarea de petrol în Arctica ar putea să eşueze, conform publicaţiei britanice.
Eventuale măsuri de retorsiune din partea Moscovei vor pune în pericol activele corporaţiei americane Exxon Mobil, care colaborează cu Rosneft, precum şi cele ale companiei anglo-olandeze Shell, aceasta colaborând cu gigantul rus de gaze Gazprom la proiecte energetice în Orientul Îndepărtat.
De asemenea, potenţiale repercusiuni sunt de aşteptat şi în ceea ce priveşte exportul de metale neferoase, ceea ce va crea unele dificultăţi pentru compania americană Boeing, care cumpără de la Rusia o treime din necesarul de titan. Boeing riscă să piardă şi în planul livrărilor de avioane către Rusia, numai pentru reînnoirea flotei aeriene civile ruse compania americană planificase anterior să câştige 80 de miliarde de dolari în următorii 20 de ani.
Concernul anglo-olandez Unilever a recunoscut că a devenit dificil să facă afaceri în ultimul timp în Rusia, raportând o scădere a veniturilor. Mai mult de jumătate din veniturile acestei companii provin de pe pieţele emergente, în special din Rusia