Şantaj PDL la adresa UDMR

PDL Cluj ameninţă UDMR cu înlocuirea din funcţie a viceprimarului municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila, dacă Uniunea nu renunţă la propunerea ca acesta să fie primar interimar în locul lui Sorin Apostu.
Economica.net - vin, 18 nov. 2011, 13:26

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax , că filiala ia în calcul schimbarea din funcţie a viceprimarului municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila, în cazul în care UDMR nu îşi retrage propunerea ca acesta să fie primar interimar în locul lui Sorin Apostu.

Buda a afirmat că există presiuni din partea membrilor PDL pentru schimbarea lui Laszlo Attila, ca răspuns la decizia UDMR Cluj de joi, de a-l propune pe viceprimar pentru a ocupa interimar funcţia de edil-şef în Cluj-Napoca în cazul în care recursul lui Sorin Apostu la măsura arestării preventive va fi respins de ICCJ.

„Există anumite presiuni din partea colegilor de partid din PDL Cluj ca să optăm în Consiliul Local Cluj-Napoca pentru schimbarea lui Laszlo Attila din funcţia de viceprimar. Mizez pe un moment de luciditate din partea UDMR Cluj, astfel încât să îşi retragă propunerea ca Laszlo să fie candidat pentru ocuparea funcţiei de primar interimar şi să preia atribuţiile lui Sorin Apostu. În cazul în care nu îşi retrag propunerea, orice variantă este posibilă, inclusiv de schimbare a lui Laszlo Attila din funcţie”, a spus Buda.

Potrivit unor reprezentanţi ai filialei clujene a PDL, gestul UDMR Cluj de a anunţa că îl propune pe Laszlo ca primar interimar în Cluj-Napoca a fost caracterizat drept „o obrăznicie”.

„Este suspectă şi imorală graba UDMR Cluj de a-l propune pe Laszlo Attila pentru primar interimar, câtă vreme nu s-a pronunţat instanţa de recurs în cazul lui Sorin Apostu. Există şi posibilitatea legală ca recursul acestuia să fie admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), iar Apostu să fie eliberat şi să se întoarcă la Primărie, urmând să fie cercetat în libertate”, au susţinut reprezentanţii PDL Cluj.

PDL are în Consiliul Local Cluj-Napoca 16 consilieri, UDMR are cinci, iar PNL şi PSD câte trei.

Potrivit Legii nr. 215/ 2001 a administraţiei publice, pentru alegerea unui primar interimar dintre cei doi viceprimari – Laszlo Attila (UDMR) şi Radu Moisin (PDL) – este nevoie de o majoritate simplă a consilierilor, adică 14 voturi din 27 de aleşi.

Preşedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, declara, joi, că reprezentanţii Uniunii vor avea discuţii cu celelalte grupuri ale partidelor din Consiliul Local, cărora li se va propune susţinerea lui Laszlo Attila ca primar interimar.

Recursul primarului municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, arestat pentru luare de mită, şi cel al directorului general al Brantner România, Călin Stoia, arestat pentru dare de mită, vor fi judecate luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Între timp, activitatea Primăriei Cluj-Napoca este gestionată de cei doi viceprimari, Radu Moisin (PDL) şi Laszlo Attila (UDMR).

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, reţinut pentru luare mită de mită în formă continuată, şi directorul general al Brantner România, Călin Stoia, au fost arestaţi preventiv, în noaptea de 10/11 noiembrie, pentru 29 de zile, în baza unor mandate emise pe numele lor de Curtea de Apel Cluj.

 

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters, citate de......
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...