Șantierul Naval Damen Galați a început construcția unui portavion de drone, destinat Marinei Portugheze
Ceremonia a fost găzduită de Jan-Wim Dekker, directorul comercial al Grupului Damen, și a avut ca invitați de onoare pe Ministrul portughez al Apărării Naționale, Nuno Melo, și pe șeful Statului Major al Marinei Portugheze, amiralul Gouveia e Melo. Invitații de onoare au asistat la debitarea și punerea chilei navei.
Contractul pentru navă a fost semnat de cele două părți în noiembrie anul trecut, în urma unui proces de licitație. Proiectul este finanțat de Mecanismul de Redresare și Reziliență (RRF) a Uniunii Europene, care face parte din NextGenerationEU (pachetul de redresare economică pentru sprijinirea statelor membre UE afectate de pandemia de COVID-19).
„Această navă, cu un concept inovator dezvoltat de Marina Portugheză, este multifuncțională și integrează componente aeriene, de suprafață și subacvatice. Este capabilă să îndeplinească o gamă largă de misiuni, inclusiv cercetare și experimentare științifică în domeniul dronelor și roboticii, precum și asistență în cazuri de urgență și dezastre”, a declarat amiralul Gouveia e Melo.
Nava multifuncțională face parte din gama de nave de tip suport a Grupului Damen. Gama, cuprinsă între 7.000 și 9.000 de tone, aplică soluții standard testate acolo unde este posibil pentru a asigura o construcție rapidă, fiabilă și rentabilă.
Luând în considerare conceptul prezentat de Marina Portugheză, Damen a cooperat îndeaproape cu aceasta în dezvoltarea unei nave care să îndeplinească cerințele specifice. Nava, NRP Dom João II este versatilă, cu capabilități care includ cercetare științifică și tehnologică, căutare și salvare, ajutor de urgență, precum și siguranță maritimă și monitorizare a mediului și a condițiilor meteorologice.
Având în vedere importanța tot mai mare a dronelor și tehnologiei autonome în ajutorul de urgență și supraveghere, nava multifuncțională este capabilă să transporte și să lanseze Vehicule Subacvatice Fără Pilot (UUV), Vehicule de Suprafață Fără Pilot (USV) și Vehicule Aeriene Fără Pilot (UAV). Pentru acestea din urmă, nava dispune de un heliport de 96 x 11 metri.
Vasul de 107 metri dispune de 650 m2 de spațiu pe punte, potrivit pentru transportul până la 18 TEU-uri. La nevoie, aceasta poate găzdui sisteme modulare specifice misiunii, cum ar fi spitale, camere hiperbarice și echipamente ROV.
Pentru a facilita explorarea oceanelor și cercetarea, nava multifuncțională va fi dotată cu facilități de laborator de ultimă generație și cazare pentru personalul științific.
„Teritoriul maritim extins aflat sub jurisdicția Portugaliei constituie o parte semnificativă a Zonelor Economice Exclusive ale statelor membre ale Uniunii Europene. Protejarea acestei regiuni devine tot mai importantă în contextul intensificării competiției strategice în Atlanticul de Nord. Este crucial să ne consolidăm capacitățile pentru a face față acestor amenințări și a securiza resursele subacvatice, care au o valoare strategică deosebită”, a declarat ministrul Apărării Naționale din Portugalia, Nuno Melo.
„Suntem mândri că am fost selectați să construim această navă spectaculoasă pentru Marina Portugheză. Începerea oficială a debitării și punerea chilei la Șantierul Naval Damen Galați reprezintă pași importanți în construcția acestei nave multifuncționale, care va permite Marinei Portugheze să îndeplinească cele mai solicitante misiuni, având în același timp capacitatea de a desfășura activități de cercetare în cele mai adânci zone ale oceanului. Acest proiect subliniază, de asemenea, relația solidă a Grupului Damen cu Marina Portugheză și reprezintă un nou exemplu de cooperare în cadrul industriei de apărare europene”, a spus directorul comercial al Grupului Damen, Jan-Wim Dekker.
NRP Dom João II este programată pentru livrare în 2026, când se va alătura altor două nave construite de Damen, NRP Bartolomeu Dias, de 122 metri lungime, și NRP D. Francisco de Almeida.