SAP şi Google Cloud lansează competiţia Circular Economy 2030 la care pot participa şi antreprenori români

SAP şi Google Cloud lansează Circular Economy 2030, o competiţie globală dedicată antreprenorilor sociali care sunt invitaţi să-şi prezinte ideile pentru soluţii software bazate pe machine learning şi analytics până pe 17 martie 2019. Proiectele trebuie să includă propuneri pentru crearea unei economii circulare în care consumul şi poluarea sunt minimizate prin reciclare, refolosire, renovare şi reparare.
Economica.net - vin, 01 feb. 2019, 09:25
SAP şi Google Cloud lansează competiţia Circular Economy 2030 la care pot participa şi antreprenori români

Competiția a fost anunțată în cadrul World Economic Forum care a avut loc la Davos, Elveția, între 22 și 25 ianuarie 2019. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 17 martie, iar cei cinci finaliști vor fi anunțați în cadrul evenimentului Google Cloud Next Conference din 9 aprilie. Aceștia vor fi invitați să participe la un hackathon on-site pe 12 aprilie, la San Francisco, câștigătorul fiind premiat cu un cec în valoare de 100.000 de dolari și beneficii precum participarea la tabăra Startups’ Bootcamp organizată de Google Cloud și un program de mentorship one-on-one. Ceilalți patru vor primi câte 25.000 de dolari. Câștigătorii vor fi anunțați pe 7 mai la SAPPHIRE NOW.

Criteriile de departajare pentru modele de business propuse sunt originalitatea, viabilitatea, impactul potențial și inovația tehnologică. Fiecare propunere trebuie să includă un model de business viabil care să promoveze agenda SDG 12 lansată de Națiunile Unite și un plan de a utiliza soluțiile SAP și Google Cloud pentru a obține o idee originală scalabilă.

Economia circulară este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins, iar poluarea și deșeurile sunt minimizate. Un astfel de model economic poate genera 4.5 trilioane de dolari până în 2030.

Anul trecut, cererea de resurse la nivel global a fost de 1,7 ori mai mare decât cea pe care Pământul o poate susține într-un an. Conform Global Footprint Network, până în 2030, populația Terrei va avea nevoie de 2 planete pentru a face față consumului de resurse.

Ca parte a inițiativei Circular Economy 2030, SAP și Google Cloud colaborează cu experți în domeniul economiei circulare și dezvoltare sustenabilă din cadrul UN Environment, Fundația Ellen MacArthur, organizația WWF – World Wide Fund și rețeaua Global Partnership for Sustainable Development Data.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană dă asigurări Slovaciei că va putea renunța fără sacrificii la importurile de gaze naturale din Rusia
Comisia Europeană dă asigurări Slovaciei că va putea renunța fără sacrificii la importurile de gaze naturale din Rusia
Comisia Europeană va face eforturi pentru a răspunde la îngrijorările ridicate de Slovacia faţă de planul UE de a elimina importurile de gaze naturale din Rusia, se precizează într-o......
DEER a finalizat lucrările la un proiect de modernizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice în județul Galați, în care a investit peste 12 milioane de lei
DEER a finalizat lucrările la un proiect de modernizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice în județul ...
Distribuție Energie Electrică Romania, Sucursala Galați, a finalizat lucrarea de investiții ”Modernizare stații 110 ...
Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate
Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern ...
China trece rapid la vehiculele electrice, Europa avansează într-un ritm mai lent. România rămâne în urmă, iar programul „Rabla” este blocat
China trece rapid la vehiculele electrice, Europa avansează într-un ritm mai lent. România rămâne în urmă, iar programul ...
„Revoluția vehiculelor electrice” este în plină desfășurare, flotele crescând în întreaga lume, dar drumul de ...