Șapte cetățeni chinezi au fost inculpați de justiția americană, pentru încercarea de a repatria forțat un compatriot

21 10. 2022
U.S._Department_of_Justice_headquarters,_August_12,_2006

Potrivit Departamentului american al Justiţiei (foto sediul central), cei şapte suspecţi au participat la operaţiunea „Vânătoare de vulpe” care implică „brigăzi de repatriere” clandestine, care încearcă să-i forţeze pe expatriaţi să se întoarcă în China.

Beijingul a prezentat această operaţiune drept o strategie de luptă împotriva corupţiei, dând asigurări că serviciile sale respectă legile internaţionale cu prilejul deplasărilor lor peste hotare.

Cele şapte persoane inculpate joi ar fi supravegheat şi hărţuit familia unui cetăţean chinez, prezentat sub identitatea fictivă John Doe-1 pentru a-i proteja anonimatul.

Acţiunile lor aveau drept scop „provocarea repatrierii forţate a unui rezident american în China”, a declarat procurorul Breon Peace într-un comunicat.

„SUA se opun cu fermitate acestor încălcări flagrante ale suveranităţii naţionale şi îi vor urmări în justiţie pe indivizii care servesc drept agenţi ilegali ai statelor străine”, a promis el.

Doi dintre acuzaţi au fost arestaţi joi, însă ceilalţi cinci se află încă în libertate.

În ianuarie, asociaţia Safeguard Defenders, cu sediul în Spania, a publicat un raport care acuză China că a forţat circa 10.000 de persoane să revină pe teritoriul său din 2014, prin intermediul unor operaţiuni ilegale în ţări străine.

În cadrul operaţiunilor „Vânătoare de vulpe” şi „Sky Net”, autorităţile au utilizat metode extrajudiciare, precum intimidarea, hărţuirea sau chiar răpirea, potrivit documentului.

Sursa foto: Wikipedia