Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj au anunţat că două curse Blue Air care au plecat din Iaşi, respectiv Bucureşti, şi care urmau să aterizeze la orele 8.25 şi 9.10, nu au reuşit să ajungă la destinaţie din cauza ceţii dense. Totodată, nici o cursă Tarom care trebuia să ajungă la Cluj la ora 8.30 nu a putut ateriza.
Dintre acestea, cursa Blue Air care a plecat de la Bucureşti a fost redirecţionată, la ora transmiterii acestei ştiri, spre Sibiu.
Totodată, la plecări, patru zboruri au întârzieri din cauza ceţii. Este vorba despre un zbor spre Timişoara al companiei Blue Air, care trebuia să decoleze la ora 8.55, două spre Viena, unul al Tarom şi unul al Austrian Airlines care urmau să plece la ora 8.55, precum şi o cursă Blue Air spre Dublin, care nu a reuşit să plece la ora 10.00.
Judeţul Cluj se află sub atenţionare cod galben de ceaţă până la ora 13.00, vizibilitatea fiind, local sub 200 de metri, iar izolat, sub 50 de metri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.