Şapte firme, interesate de construcţia aeroportului din Braşov

Şapte firme se arată interesate de construcţia aeroportului de la Braşov, au declarat autorităţile judeţene. Este vorba de firme din Orientului Mijlociu, Germania, Italia, Statele Unite ale Americii şi Franţa sau China.
Economica.net - sâm, 23 mart. 2013, 09:03
Şapte firme, interesate de construcţia aeroportului din Braşov

Licitaţia va avea loc cel mai probabil în luna aprilie, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 60 de milioane de euro, potrivit agenţiei de presă Rador.

Autorităţile braşovene aşteaptă deocamdată începerea construcţiei pistei, care a fost atribuită prin licitaţie încă de anul trecut, din luna octombrie, unei firme locale, Vectra Service SRL.

Proiectul este la verificat la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, iar după avizul acesteia se pot începe lucrările propriu-zise la pistă.

Construcţia pistei va dura aproximativ un an din momentul începerii lucrărilor, iar în cazul găsirii unui investitor străin serios autorităţile speră că în 2015 aeroportul poate fi finalizat.

Construcţia aeroportului este finanţată de Consiliul Judeţean Braşov.

Te-ar mai putea interesa și
BCE a creat un grup de lucru pentru simplificarea reglementărilor bancare europene
BCE a creat un grup de lucru pentru simplificarea reglementărilor bancare europene
Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un grup de lucru, condus de vicepreşedintele Luis de Guindos, care va analiza modalităţi de simplificare a reglementărilor bancare în Europa, a declarat......
Mediobanca vrea să cumpere cu 6,3 miliarde de euro Banca Generali
Mediobanca vrea să cumpere cu 6,3 miliarde de euro Banca Generali
Banca italiană Mediobanca a anunțat o ofertă de 6,3 miliarde de euro pentru achiziția Banca Generali, o bancă privată ...
Donald Trump Jr. va ajunge azi la București. Din România, Trump Jr. pleacă spre Serbia
Donald Trump Jr. va ajunge azi la București. Din România, Trump Jr. pleacă spre Serbia
Fiul cel mare al președintelui SUA sosește la București, luni, în startul săptămânii care va culmina cu primul tur ...
Premieră în România: Prețurile la energie eletrică devin negative azi după amiază, pentru prima dată într-o zi lucrătoare
Premieră în România: Prețurile la energie eletrică devin negative azi după amiază, pentru prima dată într-o zi lucrătoare
Prețurile la energia electrică vândută în piața pentru a doua zi tranzacționată ieri, duminică, cu livrare azi, ...