Şapte morţi şi 70 de răniţi în explozia unei motociclete-capcană în Columbia

Economica.net
02 02. 2012

Atentatul s-a produs în cursul după-amiezii în faţa comisariatului din localitatea Tumaco, în departamentul Narino, provocând, de asemenea, importante pagube materiale, în timp ce numeroase persoane treceau prin faţa clădirii poliţiei.

„Şapte persoane au decedat, dintre care patru poliţişti şi trei civili”, a anunţat directorul pentru Ajutor Naţional al Crucii Roşii, într-o declaraţie pentru postul de radio RNC. Printre persoanele rănite figurează şi 34 de poliţişti, a precizat el.

Spitalul din Tumaco, o localitate de 170.000 de locuitori a fost luat cu asalt de răniţi, dintre care aproximativ 12 cu răni mai grave au fost transferaţi cu un avion militar la spitalul din (sud-vest), al treilea oraş ca mărime din ţară.

Un oficial din cadrul poliţiei columbiene, Rodolfo Palomino, a atribuit acest atentat gherilei marxiste Forţele armate revoluţionare din Columbia (FARC).

Potrivit lui, aceasta constituie o ripostă faţă de operaţiunile conduse de forţele de ordine în această regiune de la frontiera cu Ecuadorul, unde FARC sunt bine implantate.

Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a denunţat acest atentat, afirmând că el constituie o nouă „demonstraţie de disperare” a gherilei, într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter.