Şapte state membre UE avertizează Bruxelles-ul să nu intre într-o ”cursă a subvenţiilor” cu SUA

Şapte ţări membre UE au trimis o scrisoare vicepreşedintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, în care au tras un semnal de alarmă faţă de posibilitatea declanşării unei ''curse a subvenţiilor cu SUA'', a anunţat marţi Ministerul ceh al Finanţelor, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 31 ian. 2023, 16:40
Şapte state membre UE avertizează Bruxelles-ul să nu intre într-o ''cursă a subvenţiilor'' cu SUA

Într-un comunicat de presă, Ministerul ceh al Finanţelor a confirmat informaţiile publicate anterior de revista Der Spiegel, conform cărora miniştrii de Finanţe din Estonia, Finlanda, Austria, Irlanda, Cehia, Danemarca şi Slovacia i-au trimis o scrisoare lui Dombrovskis, în care au subliniat că un sprijin financiar de amploare pentru companii „care nu este justificat de problemele clare de pe piaţă” ar putea duce la o „cursă a subvenţiilor” periculoasă, scrie Agerpres.

Separat, ministrul ceh al Finanţelor, Zbynek Stanjura, a spus că ar fi greşit „să escaladăm un război comercial cu SUA”.

„Introducerea unor măsuri protecţioniste ar ameninţa stabilitatea fiscală a ţărilor UE şi ar conduce la perturbarea pieţei interne”, a scris Zbynek Stanjura, pe Twitter.

La rândul său, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a afirmat, marţi, că UE nu vrea să poarte un ”război al subvenţiilor cu SUA” pe tema Inflation Reduction Act.

Comisia Europeană intenţionează să prezinte miercuri un pachet de măsuri destinat promovării industriei europene, ca răspuns la programul de subvenţii în valoare de 370 de miliarde de dolari adoptat de Washington pentru a promova tehnologiile prietenoase cu mediul.

„Aceasta este o provocare pentru competitivitatea noastră care se adaugă provocărilor existente”, a spus Paolo Gentiloni, la un eveniment organizat marţi la Berlin.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...