Sarkozy: O intervenţie militară în Iran „ar dezlănţui războiul şi haosul”
„O intervenţie militară nu va rezolva problema, ci va declanşa războiul şi haosul în Orientul Mijlociu şi poate în lume (…) Franţa va face tot posibilul pentru a evita o intervenţie militară”, a declarat preşedintele în cadrul unui discurs susţinut în faţa diplomaţilor.
„Orele sunt numărate. Franţa va face totul pentru a evita o intervenţie militară, dar există o singură soluţie pentru a o evita şi anume un regim de sancţiuni mult mai puternic, mult mai decisiv, care trece prin refuzul tuturor de a cumpăra petrol iranian şi prin îngheţarea conturilor băncii centrale iraniene”, a insistat el.
„Cei care nu vor să consolideze sancţiunile împotriva unui regim care îşi conduce ţara către dezastru cu dobândirea armei nucleare vor purta responsabilitatea riscului unei dezlănţuiri militare”, a ameninţat Nicolas Sarkozy vizând Rusia şi China, care continuă să refuze sancţiuni suplimentare în Consiliul de Securitate al ONU.
„Le spun, de altfel, prietenilor noştri chinezi şi prietenilor noştri ruşi: ajutaţi-ne să garantăm pacea în lume (…), avem în mod clar nevoie de voi”, a insistat preşedintele francez.
„Pacea trece prin sancţiuni consolidate pentru evitarea acestui risc de angrenaj mortal”, a adăugat el, „obiectivul nostru este de a fi alături de poporul iranian, dar pentru aceasta trebuie constrânşi liderii săi să negocieze serios înainte de a fi prea târziu”.