Sarkozy recunoaşte ca există „două Europe”
Prin opoziţia premierului britanic David Cameron la iniţiativa UE de a modifica Tratatul de la Lisabona prin includerea în acest document a unor prevederi de disciplină financiară menite să preîntâmpine efectele dezastruoase ale unor eventuale crize economice cum este cea de-acum, „marea familie europeană” a luat-o, de la sfârşitul săptămânii trecute, după summit-ul crucial de la Bruxelles, în două direcţii.
Acum este o Uniune „cu două viteze” din punct de vedere economic şi financiar.
„Noi am făcut tot ce a fost posibil, eu (Nicolas Sarkozy, n.r.) şi cancelarul german (Angela Merkel, n.r.) pentru a-i da posibilitatea Marii Britanii să participe la acest acord. Dar acum există, în mod clar, două Europe„, a declarat preşedintele francez într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde.
Întrebat însă dacă, în condiţiile în care Marea Britanie a refuzat să adere la moneda euro, iar la Bruxelles s-a opus şi semnării pactului economic, ar mai putea rămâne pe piaţa comunitară, Sarkozy a răspuns ferm : „Avem nevoie de Marea Britanie. Ne vom împovăra de-a dreptul dacă o vom lăsa să se retragă. Din fericire, acest lucru nu figurează pe agendă„.