Şase din zece români sunt fericiţi la job
Conform unui comunicat remis marţi AGERPRES, sondajul face parte din campania #HappyLaJob şi s-a desfăşurat online pe platforma eJobs.ro, cu obiectivul de a afla cât de fericiţi sunt românii la job. Peste 123.000 de români, atât angajaţi, cât şi antreprenori, directori de companii sau bloggeri din toată ţara, şi-au declarat nivelul de fericire prin răspunsuri la o serie de întrebări în perioada octombrie-noiembrie 2016.
‘Fericirea la job este atunci când e duminică seara şi nu te gândeşti cu tristeţe că a doua zi trebuie să te duci la birou. Dar nu numai. Este o combinaţie între a fi cu adevărat pasionat de ceea ce faci, a face în fiecare zi ceva care contează, a avea oportunităţi să ajungi mai sus pe scara ierarhică şi, în acelaşi timp, a menţine o viaţă personală echilibrată, fără a lăsa jobul să-ţi fure din timpul pentru hobby-uri’, a declarat Laura Chiculiţă, Chief Marketing Officer – eJobs România.
Potrivit sondajului, dintre cei care spun că se bucură de echilibru între viaţa personală şi cea profesională, 4 din 10 menţionează că îşi doresc să poată avea un impact mai mare în companie sau în societate prin munca lor. În acelaşi timp, o treime dintre cei care nu văd impactul muncii lor sunt totuşi foarte pasionaţi de ceea ce lucrează zi de zi.
Lansată în 1999, eJobs este astăzi cea mai mare platformă de recrutare online din România, cu un număr de peste 3,3 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi aproape 30.000 de joburi active în orice moment. eJobs Group face parte din grupul Ringier România, membru Ringier AG.