Șase mii de turiști au urcat în minivacanța de 1 Mai pe pârtiile din Sinaia

01 05. 2023
Telegondola Sinaia

Administratorul domeniului schiabil din Sinaia, Maria Floricică, a precizat, luni, pentru Agerpres, că 6.000 de turişti au ajuns în aceste zile pe pârtiile din golul alpin, cea mai aglomerată zi pe pârtii, cu 2.200 de turişti, fiind cea de duminică.

Ziua de 1 Mai a fost sărbătorită pe pârtiile din Sinaia de 1.352 de turişti.

Dacă vremea va fi favorabilă, la Sinaia se va putea schia şi weekend-ul viitor, iar apoi sezonul va fi oficial închis, a precizat Floricică.

Potrivit datelor postate anterior pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, de marţi, 2 mai, până joi, 4 mai, inclusiv, vor funcţiona cu public doar cele două telecabine, la program de vară.

Astfel, marţi, miercuri şi joi gondolele, telescaunele şi teleschiurile nu vor funcţiona cu public, iar domeniul schiabil va fi închis.

Sursa foto: Facebook.com/telegondolasinaia