Șase oferte pentru licitația de reabilitare a 106 km de rețea de termoficare din București, contract de 1,1 miliarde de lei

09 05. 2022
termoficare-880x528 (1)

La începutul anului, Primăria Capitalei a scos la licitație “servicii de proiectare și execuție lucrări pentru ”Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului București” – 5 loturi”. Valoarea estimată totală a contractului este de 1,17 miliarde de lei.

Rețelele termice ce urmează a fi reabilitate sunt Magistrala II Sud, Magistrala V Grozăvești, Magistrala II–III Grozăvești, Magistrala Progresu-Berceni, tronson din Magistrala II Vest, (…) repartizate astfel:

– Lot 1 pe o lungime totală de traseu de 22,930 km

– Lot 2 pe o lungime totală de traseu de 18,004 km

– Lot 3 pe o lungime totală de traseu de 15,913 km

– Lot 4 pe o lungime totală de traseu de 24,932 km

– Lot 5 pe o lungime totală de traseu de 24,190 km.

Acum câteva zile au fost publicate în SEAP ofertele firmelor sau consorțiilor la această licitație, cu mențiunea că au fost primite oferte pentru toate tronsoanele scoase la licitație. Acestea sunt firmele ofertante:

  1. Ofertant unic : NESS PROIECT EUROPE, Loturile:1, 5;
  2. Asociere : ENERGOMONTAJ (Leader), IPCT INSTALATII S.R.L., SICOR,Elsaco Electronic S.R.L, Lotul 5
  3. Asociere : Elsaco Electronic S.R.L. (Leader), ENERGOMONTAJ, SICOR, Lotul 2
  4. Asociere : CONSTRUCȚII ERBAȘU (Leader), CONSIX CONSTRUCȚII, Lotul 4
  5. Asociere : Elsaco Electronic S.R.L. (Leader), ENERGOMONTAJ, SICOR, Lotul 1
  6. Asociere : CONSTRUCȚII ERBAȘU (Leader), CONSIX CONSTRUCȚII, Lotul 3

Termenul limită de depunere a ofertelor a fost 2 mai.