Satu Mare: Primarul vrea să redobândească hotelul Dacia

Economica.net
29 03. 2015
dacia_50129500

Edilul a explicat că a cerut Ministerului Culturi să trimită o comisie pentru a stabili pierderea morală şi de imagine pe care a suferit-o municipiul, dar i s-a răspuns că poate să constituie această comisie pe plan local.

„Mă leagă extrem de multe amintiri plăcute de Dacia. Noi ne-am preocupat, de când am venit eu la Primărie, am făcut tot ce a ţinut de executiv şi de Consiliul local să recâştigăm aceste bijuterii. Cu Filarmonica am reuşit, e la noi, este intabulată, este a municipiului. Facem toate demersurile ca această clădire emblematică să reintre în patrimoniul municipiului. Ce am făcut până acum: am făcut o evaluare a acestei clădiri, o expertiză, ştim cât valorează clădirea astăzi, după tot ce s-a întâmplat. Am cerut de la Ministerul Culturii să vină o comisie în Satu Mare şi să calculeze pierderea morală şi de imagine a municipiului prin degradarea acestei clădiri. Ministerul ne-a permis să organizăm noi o comisie locală cu experţi. În prezent se face expertiza acestei pierderi culturale şi în momentul în care vom avea un rezultat final, cuantificat şi în partea materială, vom prezenta situaţia Consiliului local şi domnii consilieri vor avea ocazia să ia o decizie”, a declarat edilul.

Clădirea hotelului Dacia este realizată în stil secession şi este una dintre cele mai frumoase clădiri din Transilvania. A fost ridicată pe locul vechii primării a oraşului în anul 1901, iar proiectul construcţiei a fost premiat în 1902 la bienala de la Viena pentru cel frumos mai hotel din acea vreme.

După preluarea hotelului de către firma omului de afaceri Vasile Ţânţaş, a început reabilitarea ansamblului, valoarea investiţiei fiind estimată la 10 milioane de euro. S-au efectuat lucrări de redimensionare şi recompartimentare, însă în toamna anului 2010 lucrările au fost oprite din lipsă de resurse financiare, faţada acestuia degradându-se foarte mult.