Saudi Aramco favorit la preluarea Petrol Ofisi, divizia din Turcia a OMV

Gigantul petrolier Saudi Aramco este considerat favorit la preluarea distribuitorului de combustibili Petrol Ofisi, divizia din Turcia a grupului energetic austriac OMV, au declarat miercuri pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - mie, 22 feb. 2017, 16:28
Saudi Aramco favorit la preluarea Petrol Ofisi, divizia din Turcia a OMV

Potrivit unei surse, Saudi Aramco (prescurtare de la Arabian American Oil Company) a depus o ofertă şi aşteaptă un răspuns. Alte surse au precizat că şi Compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, Socar, a depus o ofertă.

În replică, un purtător de cuvânt de la OMV a anunţat că grupul austriac a primit mai multe oferte angajante pentru Petrol Ofisi, companie care în 2015 a realizat vânzări de aproximativ 10 miliarde de euro, dar a refuzat să ofere alte detalii.

În luna februarie a anului trecut, OMV (acţionarul majoritar al OMV Petrom) a iniţiat un proces de vânzare a diviziei din Turcia, Petrol Ofisi, ca parte a strategiei sale de a se concentra pe activităţile de upstream. OMV Petrol Ofisi este lider în industria distribuţiei de carburanţi din Turcia, având o reţea de aproape 1.800 de benzinării.

Pentru Socar, deţinerea unui număr mare de benzinării în Turcia ar fi o completare binevenită pentru rafinăria pe care o construieşte în prezent în Turcia şi pe care speră să o finalizeze anul viitor. În plus, anul trecut, Socar a preluat de la OMV şi terminalul de stocare Aliaga din Turcia.

‘Este un activ sigur pe termen lung pentru distribuţia de produse rafinate pe o piaţă adiacentă cu operaţiunile Aramco’, a declarat la rândul său Sadad al-Husseini, un fost director de la Saudi Aramco.

Recent, preşedintele Turciei Tayyip Erdogan a vizitat Arabia Saudită iar din delegaţia sa a făcut parte şi ministrul turc al Energiei, Berat Albayrak.

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. Aramco vrea să îşi majoreze capacitatea de rafinare până la 8-10 milioane de barili pe zi de la aproximativ 5,4 milioane barili pe zi în prezent.

În 2015, Petrol Ofisi a fost lider pe piaţa de distribuţie de combustibili din Turcia, controlând 24% din piaţă, şi a comercializat 5,95 milioane tone de combustibili.

Te-ar mai putea interesa și
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut nivel fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 35.303 lei/ha, în timp......
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul ...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...