Saxo Bank: Aurul a fost unul dintre beneficiarii referendumului britanic
‘Am văzut variaţii extreme încă de azi-noapte. Piaţa pare să fi fost total nepregătită pentru acest rezultat al referendumului britanic. Unul dintre… beneficiarii lui a fost aurul. Când sunt probleme, lumea tinde să se ^refugieze^ în aur, în sensul că devine un plasament bun pentru investiţii. Preţul aurului faţă de lira sterlină a crescut deja cu 15%, faţă de euro cu 10% şi faţă de dolar cu 5%. Am trecut peste pragul de 1.300 dolari/uncie, ceea ce înseamnă că începem să privim spre 1.400 de dolari per uncie’, afirmă Ole Hansen.
Potrivit acestuia, după faza iniţială de creştere, se va trece în etapa de consolidare.
‘Vom avea o zonă de suport între 1.300 de dolari/uncie şi 1.315 de dolari/uncie, dar – având în vedere marjele de profit în scădere pe titluri de stat, Rezerva Federală în stand-by, probabil, şi pieţele sub presiune – vom continua să vedem investiţiile direcţionate către aur, ceea ce l-ar putea duce din nou către cotaţia cea mai ridicată înregistrată în 2014: 1400 de dolari/uncie’, precizează Ole Hansen.
În ceea ce priveşte ţiţeiul, Ole Hansen apreciază că piaţa fierbe deja, fiind ‘tăiată’ cu 6% ‘dintr-un foc’.
‘Ce trebuie să reţinem este că piaţa abia începuse să se reechilibreze în ultimele luni şi am văzut o creştere solidă. Riscul, acum, este că şi un dolar puternic i-ar putea face rău petrolului, însă o reducere a preţurilor ar însemna şi o reducere a producţiei din partea celor care extrag şi rafinează ţiţei cu costuri mari. Adică o nouă reechilibrare. Nu cred că piaţa petrolului e în pericol acum. Zona de suport se va stabiliza la 45 de dolari/baril, atât la WTI, cât şi la Brent. Când vom vedea valoarea barilului sub 46 de dolari, cumpărătorii vor începe să acţioneze. Cel mai mare risc e doar pe termen scurt: fondurile hedge care deţin poziţii long însemnate ar putea pune presiune de vânzare pe piaţă. Una peste alta, credem că preţul se va stabiliza în jurul valorii de 45 de dolari/baril’, menţionează directorul Commodity Strategy al Saxo Bank în analiză.