Scad sau nu scad ratele? Analiștii au vești mai degrabă bune. BNR are ședință de politică monetară săptămâna aceasta

Pe 4 octombrie va avea loc ședința Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară. Analiștii sunt împărțiți în două tabere: una crede că dobânda va scădea cu 25 de puncte de bază (bp), alta că BNR nu ar tăia-o. Inflația este așteptată să scadă spre 4%, iar deficitul bugetar să urce la 7,5% sau chiar 8% din PIB.
Gabriela Ţinteanu - mie, 02 oct. 2024, 22:11
Scad sau nu scad ratele? Analiștii au vești mai degrabă bune. BNR are ședință de politică monetară săptămâna aceasta

Sondajul median Bloomberg, citat de economistul șef al BCR, Ciprian Dascălu, nu prevede nicio modificare, 11 din 19 respondenți considerând ratele stabile, în timp ce restul se așteaptă la o reducere a dobânzii cheie cu 25bp, la 6,25%. ”Suntem în tabăra reducerii ratei, deși vedem o probabilitate materială (~30%) pentru o menținere a acesteia”, precizează Dascălu.

La ultima conferință de presă, guvernatorul BNR a fost perceput ca fiind prudent, semnalând noi reduceri ale ratelor dacă inflația va evolua în conformitate cu previziunile băncii centrale, în absența unui eveniment care ar putea declanșa ieșiri de capital, deoarece a reiterat că rata de schimb rămâne o ancoră în politica monetară. Întrucât se preconizează că inflația va încetini în continuare, rata reală de dobândă crește, înăsprind politica monetară.

Două tăieri de dobândă până la finalul anului, BCR și CFA

”Cu condiția ca mediul extern să rămână benign, iar scena politică internă să nu se deterioreze înainte de alegerile prezidențiale și generale, ne așteptăm la o reducere a ratei cu 25 pb la fiecare dintre ședințele rămase pentru anul în curs, programate pentru 4 octombrie și 8 noiembrie. Chiar și în acest scenariu, pe baza evaluării de către BNR a orientării actuale a politicii ca fiind fermă, cu o inflație care se așteaptă să scadă spre 4,0% până la sfârșitul anului, restrictivitatea politicii ar trebui să crească. Cu toate acestea, observăm riscuri ca BNR să își revizuiască în creștere marginală previziunile privind inflația pe termen scurt în cadrul Raportului privind inflația din noiembrie”, apreciază Ciprian Dascălu în analiza sa.

Așteptările privind inflația au fost pe tendință descendentă în ultima perioadă, fapt subliniat și de guvernatorul BNR, în timp ce inflația de bază este așteptată să fie principalul motor al dezinflației în cele mai recente perspective ale băncii centrale privind inflația. Creșterea salariilor a fost determinată în ultima perioadă în principal de majorarea salariilor din sectorul public și a salariilor minime, mai degrabă decât de așteptările inflaționiste. Pe de altă parte, inflația din sectorul serviciilor rămâne destul de ridicată, deși diferența dintre inflația din sectorul serviciilor sensibilă la salarii și componenta globală a prețurilor ex-reglementate din sectorul serviciilor s-a restrâns de când a atins vârful în octombrie anul trecut.

”În același timp, atât inflația globală, cât și inflația de bază au surprins în creștere recent și este probabil să depășească proiecția BNR pentru sfârșitul celui de-al treilea trimestru. Prin urmare, Banca Centrală se află la limită. În opinia noastră, dacă va decide să mențină ratele în octombrie, aceasta va semnala o schimbare a perspectivei de politică a BNR. Acest lucru ne-ar face să ne așteptăm la o pauză mai lungă, deoarece BNR ar putea găsi și mai dificil să motiveze o reducere a ratei la reuniunea din noiembrie, când perspectivele inflației vor fi probabil revizuite puțin mai sus”, precizează economistul șef al BCR.

Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România, este de părere că există o probabilitate mare ca până La sfârșitul anului să existe două tăieri de câte 25bp până la sfârșitul anului, urmând ca dobânda cheie să ajungă la 6%. ”Tăierile de dobândă fac sens, mai ales că inflația tindă să meargă până spre 4% la sfârșitul anului. Vor mai exista creșteri ale inflației, dar anul viitor, când sunt așteptate modificări fiscale. Din păcate, deficitul bugetar va urca spre 7,5% – 8% anul acesta”, a declarat Codirlașu.

O singură scădere de dobândă sau chiar niciuna, CEC Bank și ING

Mai ponderat, Ionuți Lianu, CFA, Şef Management Active şi Pasive, CEC Bank, spune că în scenariul de bază dobânda cheie ar putea ajunge până la sfâșitul anului la 6,25%, dar există șanse semnificative pentru două tăieri

”Creșterea economică din primul semestru a fost de 0,7%, sub potențial, iar aceasta vine după un alt an de creștere economică relativ redusă. Perspectivele pentru anul viitor sunt moderate, politica fiscală fiind așteptată să nu mai stimuleze avansul economic, chiar dimpotrivă – în contextul necesității reducerii treptate a deficitului bugetar. Tendința inflației este una de scădere, inflația importată fiind și aceasta în scădere. În aceste condiții, BNR ar putea decide încă o tăiere de dobândă în acest an”, explică Ionuț Lianu. În acest context, scenariul de bază al CEC Bank este de 6,25%, desi există și șanse semnificative pentru două tăieri.

Valentin Tătaru, economist șef ING Bank, este de părere că dobânda cheie va rămâne la 6,50% până la finalul anului.

”În scenariul nostru de baza, ne așteptăm ca BNR să nu mai reducă ratele de dobândă pe parcusul acestui an, lăsând rata cheie la 6,50%. Argumentele care sprijină această abordare sunt creșterea viguroasă a creditării, care încă nu da semne de oprire, precum și politica fiscală laxă. Argumentele pentru o eventuală scădere a dobânzii ar ține în principal de creșterea economică vizibil sub așteptări din primul semestru, precum și creșterea dobânzilor real pozitive pe măsură ce inflația continuă să decelereze. Mai mult de atât, riscurile pentru inflație sunt acum în jos, pe fondul scăderii prețului petrolului. Din această combinație de factori credem că probabilitatea pentru încă o tăiere de dobândă anul acesta un este de neglijat totuși. Luând totul în considerare, ne menținem însă scenariul de bază și ne așteptăm ca BNR să trateze prudent acest ciclu de relaxarea a dobânzilor, lăsând o pondere din ce în ce mai mare riscurilor pe termen mediu în deciziile sale”, spune Valentin Tătaru.

În privința inflației, Tătaru este de părere că va continua să decelereze de la nivelurile actuale până în jurul valorii de 4,2% până la finalul anului. ”În prima parte a lui 2025 este posibil să avem câteva luni cu o inflație apropiată de 3,0%, după care vedem o revenire a acesteia peste 3,5%. Riscurile sunt, per ansamblu, orientate în jos, în principal datorită evoluției recente a prețului petrolului, care s-ar putea extinde și în anul următor pe fondul încetinirii creșterii globale”, a precizat Tătaru.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis a doua reducere a ratei dobânzii de politică monetară, la nivelul de 6,5% pe an, începând cu data de 8 august 2024, de la 6,75% pe an anterior, a anunţat Banca Centrală. În iulie a avut loc prima reducere de dobândă de la 7% la 6,75%.

 

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...