Scad tarifele de racordare la reţeaua electrică. Nu veţi mai plăti şi contorul
“În practică s-a constatat că lucrările de racordare la reţea se execută de operatori economici atestaţi prin încheierea de contracte de execuţie cu operatorul de reţea, mai puţin însă grupul de măsurare care este achiziţionat şi montat de către operatorul de reţea.
S-a constatat de asemenea că operatorii de reţea înlocuiesc periodic grupurile de măsurare existente care necesită verificare metrologică sau cu durata de viaţă normală depăşită, costurile în aceste cazuri fiind acoperite prin tariful de distribuţie. Pentru tratarea unitară a costurilor cu achiziţia şi montarea grupurilor de măsurare în cazul noilor racordări şi în cazul înlocuirii celor existente, în proiectele de modificare a Regulamentului şi Metodologiei se propune ca din tariful de racordare să se excludă costul grupului de măsurare, precum şi montarea acestuia.
Modificarea presupune faptul că, în ambele situaţii: utilizatori noi sau existenţi, costurile cu achiziţia şi montarea grupurilor de măsurare se vor regăsi în venitul reglementat care se recuperează prin tariful pentru serviciul de distribuţie”, se arată în nota de fundamentare a proiectului ANRE.
Ca atare, şi costul final al racordării la reţeaua electrică va fi mai scăzut. Spre exemplu, pentru un bransament monofazat radial aerian se vor plăti acum maximum 2.000 de lei, faţă de 2.100 de lei, cât era până acum. În această situaţie se găsesc cei care au stâlpul de curent în faţa casei şi au nevoie doar de cablul aerian până în casă. Tariful include şi montarea prizei de pământ.
Citeşte şi:
Cât durează şi cât costă racordarea la electricitate. Situaţia pe regiuni
În cazul unui branşament monofazat radial subteran : dacă distanţa de la stâlp, sau firida de distribuție din care primiți racordarea este mai mica sau egala cu 20 de metri, trebuie să achitati maximum 2.400 de lei (racordare din stalp), respectiv 2.100 de lei (racordare din firida de distribuție), în situația în care vi se realizează o instalaţie cu priză de pământ. Şi aceste tarife sunt cu 100 de lei mai mici decât cele percepute până acum.
Cum costul contorului nu va mai fi suportat de cel care doreşte racordarea, el va fi trecut în baza reglementată de active a distribuitorului, care este remunerată de ANRE. Cu alte cuvinte, se va regăsi în tariful de distribuţie, pe care îl plătesc toţi clienţii din respectiva zonă de distribuţie.
Termen mai scurt
Proiectul mai aduce o noutate, respectiv stabileşte un termen maxim de cinci zile în care trebuie semnat contractul de execuţie a lucrărilor de racordare, care curge de la momentul în care firma care a obţinut autorizaţia de constructive şi certificatul de urbanism.
“Se propune completarea Regulamentului cu prevederi referitoare la stabilirea unui termen ferm pentru încheierea contractului de execuție a instalației de racordare pentru situația în care utilizatorul solicită explicit operatorului de rețea, în scris, încheierea acestui contract de către operatorul de rețea cu un anumit constructor atestat. Termenul propus este de maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii autorizației de construire a instalației de racordare”
Puteţi vedea mai jos costurile maxime de racordare, aşa cum apar în proiectul de ordin al ANRE:
Tipul instalaţiei de racordare |
indici specifici |
UM |
Varianta/ Valoare fără TVA |
|
Branșamente: |
|
|
cu priză de pamânt |
fără priză de pamânt |
Branșament monofazat radial aerian |
|
|
|
|
– branșament monofazat aerian standard |
cbma, pbma |
lei/buc |
2.000 |
1.300 |
– deschidere suplimentară |
am |
lei/buc |
1.500 |
1.500 |
Branșament monofazat radial subteran |
|
|
|
|
– branșament monofazat subteran standard L≤20m din LEA |
cbms, pbms |
lei/buc |
2.400 |
1.900 |
– branșament monofazat subteran standard L≤20m din firidă |
cbms, pbms |
lei/buc |
2.100 |
1.700 |
– creșterea lungimii cu 1 m față de L=20m |
sm |
lei/m |
50 |
50 |
Branșament trifazat radial aerian S ≤ 15kVA |
|
|
|
|
– branșament trifazat aerian standard |
cbta, pbta |
lei/buc |
2.400 |
1.600 |
– deschidere suplimentară |
at |
lei/buc |
1.600 |
1.600 |
Branșament trifazat radial aerian 15kVA |
|
|
|
|
– branșament trifazat aerian standard |
cbta, pbta |
lei/buc |
2.400 |
1.600 |
– deschidere suplimentară |
at |
lei/buc |
1.600 |
1.600 |
Branșament trifazat radial aerian 20kVA |
|
|
|
|
– branșament trifazat aerian standard |
cbta, pbta |
lei/buc |
2.500 |
1.700 |
– deschidere suplimentară |
at |
lei/buc |
1.600 |
1.600 |
Branșament trifazat radial subteran S ≤ 15kVA |
|
|
|
|
– branșament trifazat subteran standard L≤20m din LEA |
cbts, pbts |
lei/buc |
2.900 |
2.400 |
Tipul instalaţiei de racordare |
indici specifici |
UM |
Varianta/ Valoare fără TVA |
|
Branșament trifazat radial subteran S ≤ 15kVA |
|
|
cu priză de pamânt |
fără priză de pamânt |
– branșament trifazat subteran standard L≤20m din firidă |
cbts, pbts |
lei/buc |
2.600 |
1.900 |
– creșterea lungimii cu 1 m față de L=20m |
st |
lei/m |
60 |
60 |
Branșament trifazat radial subteran 15kVA |
|
|
|
|
– branșament trifazat subteran standard L≤20m din LEA |
cbts, pbts |
lei/buc |
2.900 |
2.400 |
– branșament trifazat subteran standard L≤20m din firidă |
cbts, pbts |
lei/buc |
2.600 |
2.100 |
– creșterea lungimii cu 1 m față de L=20m |
st |
lei/m |
60 |
60 |
Branșament trifazat radial subteran 20kVA |
|
|
|
|
– branşament trifazat subteran standard L≤20m din LEA |
cbts, pbts |
lei/buc |
3.000 |
2.500 |
– branşament trifazat subteran standard L≤20m din firidă |
cbts, pbts |
lei/buc |
2.800 |
2.300 |
– creşterea lungimii cu 1 m faţă de L=20m |
st |
lei/m |
60 |
60 |
Racorduri de medie tensiune: |
|
|
|
|
Racord aerian de MT |
|
|
|
|
– indice specific pentru prima deschidere |
cra |
lei/buc |
28.800 |
|
– indice specific pentru o deschidere suplimentară |
ara |
lei/buc |
17.700 |
|
Racord subteran de MT din LEA MT |
|
|
|
|
– indice specific pentru costuri fixe, independente de lungimea racordului |
crs |
lei/buc |
24.900 |
|
– indice specific pentru costuri variabile cu lungimea racordului |
srs |
lei/m |
200 |
|
Tipul instalaţiei de racordare |
indici specifici |
UM |
Varianta/ Valoare fără TVA |
|
Racord subteran de MT din stație/ punct de alimentare/ post de transformare/ punct de conexiune |
|
|
|
|
– indice specific pentru costuri fixe, independente de lungimea racordului |
crs |
lei/buc |
1.400 |
|
– indice specific pentru costuri variabile cu lungimea racordului |
srs |
lei/m |
200 |
|
Posturi de transformare: |
|
|
cu un transformator |
cu două transformatoare |
Post de transformare aerian MT/JT echipat cu un TR ≤ 63kVA |
cPTA |
lei |
44.250 |
|
Post de transformare aerian MT/JT echipat cu un TR de 100kVA |
cPTA |
lei |
50.250 |
|
Post de transformare aerian MT/JT echipat cu un TR de 160kVA |
cPTA |
lei |
60.250 |
|
Post de transformare aerian MT/JT echipat cu un TR de 250kVA |
cPTA |
lei |
69.250 |
|
Post de transformare aerian MT/JT echipat cu un TR de 400kVA |
cPTA |
lei |
107.250 |
|
Post de transformare MT/JT cu alimentare radială în cabină echipat cu TR de 160kVA |
cPTC |
lei |
162.150 |
|
Post de transformare MT/JT cu alimentare radială în cabină echipat cu TR de 250kVA |
cPTC |
lei |
170.150 |
|
Post de transformare MT/JT cu alimentare radială în cabină echipat cu TR de 400kVA |
cPTC |
lei |
177.150 |
|
Post de transformare MT/JT cu alimentare radială în cabină echipat cu TR de 630kVA |
cPTC |
lei |
192.150 |
|
Post de transformare MT/JT cu alimentare intrare-ieșire sau dublă derivație, în cabină, echipat cu TR de 160kVA |
cPTC |
lei |
181.150 |
|
Tipul instalaţiei de racordare |
indici specifici |
UM |
Varianta/ Valoare fără TVA |
|
Posturi de transformare: |
|
|
cu un transformator |
cu două transformatoare |
Post de transformare MT/JT cu alimentare intrare-ieșire sau dublă derivație, în cabină, echipat cu TR de 250kVA |
cPTC |
lei |
189.150 |
|
Post de transformare MT/JT cu alimentare intrare-ieșire sau dublă derivație, în cabină, echipat cu TR de 400kVA |
cPTC |
lei |
195.150 |
258.650 |
Post de transformare MT/JT cu alimentare intrare-ieșire sau dublă derivație, în cabină, echipat cu TR de 630kVA |
cPTC |
lei |
210.150 |
272.650 |
Punct de conexiune MT/MT |
cPC |
lei |
171.150 |