Scade optimistul pentru SUA: Creşterea economică pentru T1, revizuită de la 2,2% la 1,9%

Economia Statelor Unite a crescut în primul trimestru cu 1,9%, a anunţat, joi, Departamentul Comerţului, revizuind estimarea precedentă, de 2,2%, ca urmare a unui avans mai lent al stocurilor şi reducerilor de cheltuieli mai ample în sectorul public, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 31 mai 2012, 13:34
Scade optimistul pentru SUA: Creşterea economică pentru T1, revizuită de la 2,2% la 1,9%

Cheltuielile de consum la retaileri şi dealeri de maşini au susţinut avansul în primele trei luni ale anului, în timp ce investiţiile companiilor au încetinit. Ameninţarea agravării siatuaţiei în Europa amplifică temerile că economia americană va avea probleme în a genera o creştere mai accelerată.

„Creşterea depinde de consumator şi de capacitarea acestuia de a susţine recuperarea. În primul trimestru au contribuit destul de bine. Mă tem că situaţia nu va continua, deoarece s-a bazat pe cifre mai bune pentru piaţa muncii, al căror efect se pierde deja”, a declarat Aneta Markowska, senior economist la divizia din New York a Societe Generale.

Cea mai mare economie a lumii a crescut cu 3% în ultimul trimestru al anului trecut.

Două rapoarte separate privind piaţa muncii au arătat, joi, un număr mai mare decât aşteptările în cazul cererilor pentru şomaj din ultima săptămână, precum şi o creştere mai redusă decât se anticipa a numărului de angajaţi din sectorul privat în mai.

Numărul cererilor pentru şomaj a urcat cu 10.000, la 383.000 în săptămâna încheiată la 26 mai, peste aşteptările de 377.000. Totodată, numărul de angajaţi din sectorul privat a urcat cu 133.000 în mai, potrivit datelor firmei ADP Employer Services, în timp ce analiştii anticipau 150.000.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin scade temporar sub 100.000 de dolari. Senatul USA adoptă “Legea Genius”
Bitcoin scade temporar sub 100.000 de dolari. Senatul USA adoptă “Legea Genius”
Bitcoin a scăzut sub nivelul de 100.000 de dolari în weekend, pe fondul intensificării tensiunilor geopolitice dintre SUA și Iran. SUA a lansat atacuri aeriene asupra instalațiilor nucleare......
Radu Miruță, ministrul propus pentru Economie: În două săptămâni vom ști dacă vom putea săpa o altă galerie la Salina Praid, pentru a ajunge la sare
Radu Miruță, ministrul propus pentru Economie: În două săptămâni vom ști dacă vom putea săpa o altă galerie la ...
Un raport care va fi gata în cel mult două săptămâni va elucida dacă pe partea cealaltă a muntelui, din perspectivă ...
Ce spun specialiștii despre impactul sustenabilității asupra rezultatelor în business
Ce spun specialiștii despre impactul sustenabilității asupra rezultatelor în business
În ultimul deceniu, percepția asupra sustenabilității în mediul de afaceri s-a transformat radical.
Transelectrica va începe din 31 iulie plata dividendelor pentru anul 2024. Ce sumă se va achita pe acțiune și cât este deocamdată impozitul pe dividende
Transelectrica va începe din 31 iulie plata dividendelor pentru anul 2024. Ce sumă se va achita pe acțiune și cât este ...
CNTEE ”Transelectrica” S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că va începe din ...