Preţul cărnii de porc este în cădere liberă, însă vom lua mai mult din import, din cauza pestei porcine
Prețul mediu al carcasei de carne de porc (categoria S și E) la poarta fermei a ajuns în luna iulie să coste 1,67 de euro kilogramul, cu 15% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut , indică ultima analiză a Comisiei Europene pe această temă. Este o scădere similară cu media europeană, prețul mediu la nivelul UE ajungând la 1,47 euro kilogramul față de 1,73 euro cu un an în urmă. „Este situație la nivel european, iar prețurile din România urmăresc piața europeană. Acest fenomen se întâmplă când cresc stocurile de marfă. Or, anul acesta, cererea din partea Chinei, care a echilibrat piața UE în 2017, a scăzut. Din păcate, piața UE este dependentă de țările terțe”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Stanca Tudor, director executiv în cadrul Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.
De altfel, potrivit unui raport al Comisiei, din 2015, principala piață de export pentru porcul european a fost China, al cărei sector trecea printr-un proces de restructurare. În 2016, spre exemplu, UE a raportat exporturi record de 4,2 milioane de tone, din care 45% au mers către China. Un an mai târziu, însă, China a cumpărat cu 476.000 de tone mai puțin, iar pentru 2018 autoritățile chineze estimează un minus de 26%.
În ceea ce privește impactul pestei porcine din România asupra prețurilor, Tudor susține că nu s-au făcut încă estimări cu privire la evoluția prețurilor ca urmare a izbucnirii celor două focare în ferme mari. „În momentul de față nu reușim să estimăm pentru că mișcările de animale din zonele de supraveghere pot fi dispuse în baza unor derogări ale ANSVSA. Este prematur să ne pronunțăm. Ne confruntăm cu această problemă de numai două săptămâni și nu există un precedent de o asemenea amploare astfel încât să ne permită o prognoză. Dar, în general, prețurile din România urmăresc evoluția din UE”, a mai explicat Tudor.
Importuri mai mari, posibil prețuri mai mici
În mod cert, însă, pesta porcină va duce la creșterea importurilor de carne de porc în următoarea perioadă. Aceasta în condițiile în care, oricum, consumul intern, pentru populație și procesare, nu poate fi asigurat în întregime de producția locală. Crescătorii locali produc doar 38% din necesar. Luând în considerare că până acum au fost sacrificați 52.000 de porci numai la fermele mari, iar o carcasă are în medie 83 de kilograme, reiese că importurile ar trebui să crească cu cel puțin 5.300 de tone. România importă în jur de 200.000 de tone de carne de porc pe an, anul trecut valoarea importurilor cifrându-se, potrivit INS, la 487 de milioane de euro. „Este destul de greu de evaluat. Dar este clar că cei 45.000 de porci distruși la Carniprod Tulcea și cei 17.000 la Pigcom Tulcea vor trebui înlocuiți cu carne de import. De asemenea, și alți porci din ferme mai mici au fost incinerați” mai spune reprezentanta APCPR, care crede și într-o diminuare a consumului. „Oricât de mult am explica că pesta porcina nu afectează omul, unii consumatori ar putea să se teamă să mai cumpere”, mai spune directorul Asociației.
Cea mai multă carne de import – în jur de 55-57 de milioane de porci pe an – vine din Germania. O țară care produce în jur de 5,4 milioane de tone de carne de porc pe an, adică 23% din producția totală a UE și care, în luna iulie, avea prețuri medii mai mici decât cele din România. Din datele Comisiei Europene, în iulie 2018, prețul mediu la kilogramul de carcasă în Germania era de 1,48 de euro, cu aproximativ 0,2 euro mai puțin. Importurile presupun însă și alte costuri, precum cele de transport.
Din datele ANSVSA, 440 de focare de pestă porcină africană au fost confirmate în acest an în România, două dintre acestea fiind la firme.