Scădere cu 33% a pieţei auto din România, la cinci luni (APIA)
Conform statisticii, în intervalul ianuarie – mai 2020, topul general pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 11.966 de unităţi, urmată de Volkswagen – cu 3.971 de unităţi, Renault (3.618), Skoda (3.272), Ford (3.203) şi Hyundai (2.794).
În ceea ce priveşte segmentul autoturismelor, s-a înregistrat o scădere de 31,5% a vânzărilor la cinci luni, comparativ cu intervalul similar din anul anterior, în timp ce raportat la perioada mai 2020 vs mai 2019, declinul a fost de 45%. În acest context, Dacia a avut cele mai multe unităţi vândute (10.973, -37,7% şi cotă de piaţă de 28,2%).
Marca autohtonă a fost urmată de Volkswagen – cu 3.300 de unităţi (-17,1%, cotă de piaţă 8,5%), Skoda (3.272 unităţi şi cotă de piaţă de 8,4%) şi Renault (2.872 exemplare, cotă de 7,4%). Pe de altă parte, Hyundai a fost singura marcă aflată pe plus după cinci luni, cu 2.794 de unităţi vândute şi o cotă de piaţă de 7,2%.
Potrivit sursei citate, pe modele, cu cele 4.562 de unităţi comercializate Dacia Logan este cel mai bine vândut după cinci luni, dar în scădere cu 52,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, urmat de Dacia Duster – cu 3.007 unităţi (-22,2 %), Dacia Sandero (2.405 unităţi, -16%), Skoda Octavia (1.411 unităţi, -24%) şi Renault Clio (1.197 unităţi, -45,8%).
În funcţie de tipul de combustibil al achiziţiilor de autoturisme, în luna mai a acestui an, a scăzut semnificativ ponderea autoturismelor diesel (27,7%), comparativ cu cea înregistrată în luna anterioară, când procentajul era de 43%. „Cu toate acestea, se poate remarca un trend crescător al autoturismelor diesel în această primă parte anului (30,5% în 2020, comparativ cu 29,7%, în 2019). Pe ansamblul primelor 5 luni ale anului 2020, autoturismele pe benzină continuă să deţină cea mai mare pondere, respectiv 63,7% din total (în scădere faţă de cota înregistrată anul trecut, 66,3%)”, precizează APIA.
La capitolul autoturismelor „verzi” (electrice şi hibride), analiza de specialitate arată un volum a cărui scădere totală este foarte redusă, de doar opt unităţi (-0,8%), comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Pe subcategorii, autoturismele full electrice au consemnat un salt de 19,5%, în timp ce vânzările de maşini plug-in au crescut cu 59,5%, în primele cinci luni faţă de intervalul ianuarie – mai 2019. La polul opus se situează autoturismele hibride, cu un recul de 8,7%.
„În continuare, în acest an, este de aşteptat ca achiziţiile de autoturisme „verzi” să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare măsură, stimulate de Programul „Rabla Plus”, care a avut o contribuţie importantă la creşterea semnificativă a vânzărilor de autoturisme electrice în perioada derulării primului program multianual 2017-2019 şi care, şi în acest început de an 2020, are un impact favorabil, odată cu demararea unui nou program multianual pentru perioada 2020-2025″, sunt de părere reprezentanţii APIA.
La nivelul general al vânzărilor de automobile, cele mai multe achiziţii au fost realizate, în perioada analizată, de către persoanele juridice, care acoperă 64% din totalul achiziţiilor, iar persoanelor fizice le-a revenit o pondere de 36%.
Statistica APIA evidenţiază, totodată, că în categoria autovehiculelor comerciale uşoare (inclusiv minibuse şi pick-up) s-a înregistrat o scădere importantă, în luna mai, de 22,8%, mult mai puţin amplă comparativ cu autoturismele, fapt care a contribuit la consemnarea unei scăderi generale de 28,8%, pe primele cinci luni din 2020.