Scădere cu 42,2% a înmatriculărilor noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor, în 2011

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat, în anul 2011, o scădere cu 42,2% faţă de anul anterior, în timp ce în cazul vehiculelor pentru transportul mărfurilor s-a consemnat o creştere de 54,6%, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 09:24

Potrivit sursei citate, în ultimul trimestru al anului anterior, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 54,5%, comparativ cu perioada similară din 2010, cea mai importantă diminuare fiind înregistrată la categoria autoturisme (-54,8%).

De asemenea, scăderi s-a mai înregistrat la categoriile autobuze şi microbuze, respectiv mopede şi motociclete, cu 44,2% respectiv 16,3%.

În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, acestea au fost, în ultimele trei luni din 2011, în creştere cu 45,8%, comparativ cu trimestrul al patrulea din anul precedent, cea mai semnificativă valoare a creşterii înregistrându-se la categoria autocamioane, cu 54,5%.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 15,3% în ultima parte din 2011, iar înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au crescut cu 12,6%, faţă de trimestrul trei din acelaşi an.

Per total, anul trecut înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat o scădere cu 42,2% faţă de anul 2010, iar înregistrarile noi de vehicule pentru transportul mărfurilor s-au majorat cu 54,6%.

Sursa datelor INS au la bază informaţiile furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule /DRPCIV/ din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor /MAI/.

În cadrul cercetării au fost luate în calcul vehicule noi fabricate în ţară sau în alte ţări şi vehicule de ocazie importate, la fel şi vehiculele vândute în leasing înmatriculate. Nu sunt cuprinse în statistică reînmatriculările datorate schimbării proprietarului prin vânzarea vehiculului.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de......
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, suspectând că a cauzat ...
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
Producătorul chinez de baterii CATL a anunțat joi că intenționează să se listeze în Hong Kong, a arătat un dosar ...
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un ...