Scădere dramatică pe bursele din Asia. Acţiunile asiatice, la minimul ultimilor trei ani şi jumătate

Economica.net
15 01. 2016
4424046784_d2ca4451b9_21404600

Indicele japonez Nikkei a inversat avansul de la începutul şedinţei şi a închis în coborâre cu 0,5%, amplificând declinul săptămânal la 3,1%.

În Europa, indicii FTSE 100 (Londra), DAX (Frankfurt) şi CAC 40 (Paris) au deschis în scădere cu 0,3%-0,2%.

Petrolul Brent, de referinţă la Londra, a început tranzacţiile de vineri în pierdere cu 1,4%, la 30,38 dolari pe baril, şi se îndreaptă spre o scădere de 9,4% la nivelul săptămânii.

Cotaţia petrolului WTI, de referinţă în SUA, este în coborâre cu 2,6%, la 30,39 dolari pe baril. Declinul săptămânal ar putea atinge 8,5%.

Indicele Shanghai Composite din China a scăzut în timpul tranzacţiilor la minimul ultimelor patru luni şi jumătate şi a închis în declin cu 3,55%.

Piaţa chineză a fost influenţată negativ de date potrivit cărora noile împrumuturi în yuani au fost în decembrie cu mult sub creditele acordate în noiembrie.