Scăderea inflaţiei din Germania oferă mai multă flexibilitate pentru relaxarea politicii monetare a BCE – Reuters

Inflaţia în Germania a scăzut neaşteptat în februarie, arată datele revizuite publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), indicând o scădere a cifrelor din zona euro, care vor sprijini relaxarea politicii monetare a BCE, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 14 mart. 2025, 14:44
Scăderea inflaţiei din Germania oferă mai multă flexibilitate pentru relaxarea politicii monetare a BCE - Reuters

Conform standardelor armonizate utilizate la nivelul Uniunii Europene, rata inflaţiei în Germania a fost 2,6% în februarie, după ce datele preliminare publicate luna trecută indicaseră un nivel de 2,8%, similar cu cel din ianuarie, scrie Agerpres.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau în februarie la o rată a inflaţiei de 2,7%.

„Este o veste bună pentru BCE. Cu toate acestea, este necesară prudenţa”, a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.

Acesta a avertizat că în viitor preţurile ar putea creşte în contextul războiului comercial declanşat de preşedintele Donald Trump, dacă UE se va apăra mai puternic contra importurilor din SUA şi China.

Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, rata inflaţiei în zona euro s-a redus la 2,4% în februarie

Datele privind inflaţia mai scăzută din Germania sugerează acum că inflaţia în zona euro s-a redus la 2,3% în februarie, conform estimărilor analiştilor de la Pantheon Macroeconomics. Datele finale vor fi publicate miercuri.

În Germania, creşterea preţurilor la alimente s-a intensificat în februarie. De asemenea, preţurile la servicii au crescut peste medie, alimentând inflaţia. În contrast, preţurile la energie au scăzut.

În ritm lunar, rata inflaţiei în februarie s-a situat la 0,5%, după ce datele preliminare indicaseră un nivel de 0,6%.

Datele vin într-un moment în care majorarea concurenţei de peste hotare, costurile ridicate cu energia, ratele dobânzilor încă ridicate şi perspectivele incerte afectează economia Germaniei, care s-a contractat în 2024 pentru al doilea an consecutiv.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploiești – Buzău. Peste 11 kilometri din lotul 1 vor fi redeschiși începând de astăzi
Autostrada A7 Ploiești – Buzău. Peste 11 kilometri din lotul 1 vor fi redeschiși începând de astăzi
Astăzi se redeschide traficul rutier pe Autostrada A7 Ploiești - Buzău, Lot 1 Dumbrava - Mizil, între km. 9+808 - km. 21+000, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR. Amintim că acest......
Brașovenii de la Visual Fan (Allview) montează o baterie de stocare a energiei de 65 MWh pentru Renovatio
Brașovenii de la Visual Fan (Allview) montează o baterie de stocare a energiei de 65 MWh pentru Renovatio
Visual Fan, prin divizia Renewable EPC by Allview, specializată în dezvoltarea de sisteme de parcuri fotovoltaice de mari ...
„Petrolul nu moare” – OPEC estimează o creştere a consumului mondial, cel puţin până în 2050
„Petrolul nu moare” – OPEC estimează o creştere a consumului mondial, cel puţin până în 2050
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a estimat joi că, cel puţin până în 2050, consumul mondial de petrol ...
Secvențierea întregului genom uman la scară largă se va putea face în România, din octombrie
Secvențierea întregului genom uman la scară largă se va putea face în România, din octombrie
MedLife se pregătește să lanseze un proiect de screening genetic avansat, care va facilita accesul la harta genetică ...