Scăderea preţului energiei, prioritatea comisarului european desemnat pentru energie şi locuinţe Dan Jorgensen
În intervenţia sa, Dan Jorgensen a pledat pentru realizarea deplină a independenţei energetice a UE faţă de Rusia, simultan cu decarbonizarea mixului energetic, scrie Agerpres.
Potrivit comisarului european propus de Danemarca, politica în sectorul energiei se află în mijlocul tuturor provocărilor cu care se confruntă Europa în prezent, fie că este vorba despre competitivitate, locuri de muncă, schimbări climatice sau justiţie socială.
Jorgensen a evidenţiat că în prezent companiile europene plătesc pentru energie de 2-3 ori mai mult decât o fac companiile concurente din SUA şi China, iar 10% dintre europeni nu îşi pot încălzi adecvat locuinţele pe timpul iernii.
În timpul audierii, unii eurodeputaţi au susţinut că Uniunea Europeană se află sub o presiune semnificativă pentru atingerea ţintelor existente în materie de scădere a preţului energiei. Comisarul desemnat a răspuns că un acces sporit la energie mai ieftină nu înseamnă în mod obligatoriu mai multe reguli.
Referitor la locuinţe, Dan Jorgensen a spus că executivul UE va începe munca pentru a adopta un plan european privind locuinţe accesibile, prin furnizarea de asistenţă tehnică pentru oraşele şi statele membre şi prin punerea accentului pe investiţii.
El a detaliat afirmând că planul va include o strategie pentru construirea de locuinţe, crearea unei noi platforme, împreună cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru a investi în acest sector, creşterea finanţării de la Fondul de coeziune al UE şi o reformă a regulilor privind ajutorul de stat.
După finalizarea audierilor tuturor comisarilor europeni desemnaţi, care vor dura până în 12 noiembrie, Conferinţa preşedinţilor de comisii va evalua rezultatul acestora şi va transmite concluziile Conferinţei preşedinţilor (formată din preşedinta PE şi liderii grupurilor politice). Conferinţa preşedinţilor va analiza scrisorile de evaluare primite de la comisiile competente şi recomandările Conferinţei preşedinţilor de comisii. Ea va face apoi o evaluare finală şi, pe 21 noiembrie, va declara audierile închise. Scrisorile de evaluare vor fi publicate după ce Conferinţa preşedinţilor declară toate audierile închise.
După încheierea audierilor, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta Colegiul complet al comisarilor şi programul său în plenul Parlamentului European. Întreaga Comisie Europeană trebuie să primească aprobarea Parlamentului European, votul fiind prevăzut pentru sesiunea plenară din 25-28 noiembrie de la Strasbourg.