Scăderea preţului la petrol: Moscova suspectează un complot între SUA şi ţări din Orientul Mijlociu

Economica.net
08 10. 2014
sonda_52405200

O astfel de situaţie s-a mai întâmplat în 2008, înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, a amintit el. Cu toate acestea, unii experţi spun că există o serie de argumente importante care contrazic teoria conspiraţiei, dar Rusiei, în orice caz, nu îi este mai uşor.

Este posibil ca scăderea actuală a preţului la petrol să fie rezultatul unei complicităţi între mai mulţi jucători importanţi de pe piaţă, inclusiv Statele Unite şi ţări din Orientul Mijlociu, a declarat fostul ministru de finanţe Aleksei Kudrin. Cu toate acestea, spune el, nu se poate spune fără echivoc că cineva manipulează piaţa de petrol.

Dar, afirmă fostul ministru rus, în contextul în care se ştie că Rusia este dependentă în primul rând de preţurile ridicate la petrol şi că s-a obişnuit să trăiască în condiţiile unui preţ ridicat la ‘aurul negru’ se poate suspecta un aranjament între unele mari ţări exportatoare, între care SUA, şi, de exemplu, state din Orientul Mijlociu, privind o creştere a extracţiei de petrol şi menţinerea unui preţ mai mic la ţiţei.

De la jumătatea lunii iulie, preţul petrolului pe pieţele mondiale a scăzut cu aproape 20%. La ora actuală, barilul de petrol Brent depăşeşte cu puţin 92 de dolari, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel al cotaţiilor din iunie 2012. Ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI) se vinde cu 89 de dolari pe baril, tranzacţionându-se la cel mai scăzut nivel din ultima jumătate de an.

Scăderea preţului la petrol a coincis cu o creştere bruscă a dolarului în raport cu toate celelalte valute, care s-a produs pe fondul renunţării treptate din partea Rezervei Federale a SUA la politica ‘pornirii tiparniţei de bani’.

Majoritatea experţilor occidentali şi ruşi nu susţin ipoteza fostului ministru Kudrin. Cei mai mulţi experţi cred că oscilaţiile actuale sunt o consecinţă directă a unor factori fundamentali. Este vorba de un excedent pe piaţă în condiţiile unei scăderi a cererii, susţin aceştia. Libia, care la sfârşitul anului 2012 şi-a redus producţia de petrol (cu 1,2 milioane de barili pe zi), din motive lesne de înţeles, se întoarce acum pe piaţă. În acelaşi timp, Arabia Saudită, care a compensat atunci volumul lipsă din Libia, nu se grăbeşte să-şi reducă livrările.

Mai mult, spun experţii, saudiţii au redus preţul oficial la aurul negru pentru consumatori la 1-2 dolari, ceea ce, în opinia lor, ar demonstra refuzul saudiţilor de a da înapoi Libiei cota ei de pe piaţă. În plus, există un surplus de producţie în Irak şi Iran, în condiţiile în care China şi-a redus achiziţiile de petrol din cauza problemelor din economie, mai argumentează ei.