Scăderea sprijinului pentru regenerabile va cauza un exod al investitorilor – RPIA

Scăderea schemei de sprijin acordată de stat producătorilor de energie din surse regenerabile reprezintă un pericol pentru sector şi va cauza un exod al companiilor de profil, care se pregătesc să conteste măsura în instanţă, potrivit Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice.
Economica.net - mie, 06 mart. 2013, 14:10
Scăderea sprijinului pentru regenerabile va cauza un exod al investitorilor - RPIA

„Sunt foarte îngrijorat de ultimele declaraţii ale ministrului Energiei (Constantin Niţă – n.r.). România are potenţial în sectorul energiei regenerabile, dar începem să fim priviţi ca o ţară cu risc din cauza schimbărilor legislative în sector. Va fi un exod al companiilor dacă se va modifica legea. Ce imagine ne creăm în afară? Trebuie, totuşi, să fim pe harta lumii. Este singura industrie care aduce investiţii stăine în România. Chiar nu ne interesează asta?”, a declarat pentru MEDIAFAX Doru Voicu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA).

El a arătat că o serie de companii vor să cheme în jrdecată instituţiile statului care promovează aceste modificări legislative.

Ministrul Niţă a declarat recent că Guvernul va modifica legea privind acordarea de certificate verzi, motivând că nu poate fi distrusă industria românească de dragul celei regenerabile.

Investitorii în producţia de energie regenerabilă sunt atraşi tocmai de schema de sprijin, una dintre cele mai generoase din Europa. Astfel, companiile care produc energie din surese alternative primesc gratuit de la stat certificate verzi, al căror număr variază în funcţie de tehnologie.

Certificatele verzi se acordă pentru cantitatea de energie produsă. Legislaţia obligă furnizorii să cumpere aceste certificate de la producători. Costul achiziţiei acestor certificate se reflectă în facturile finale la consumatori, astfel că preţul electricităţii a crescut şi continuă să crească. Pe de altă parte, costul tehnologiilor pentru producţia energiei alternative a scăzut.

Voicu a adăugat că RPIA îi va trimite lui Niţă o scrisoare deschisă în care va semnala problemele pe care schimbarea legii le-ar crea, menţionând printre riscuri cel de reglementare, la care băncile sunt extrem de atente.

„Numai ideea unor schimbări retroactive constituie un pericol. (…) Este o problemă foarte mare la nivel de încredere, pe care oamenii ăştia nu ştiu dacă o realizează, şi anume riscul de reglementare (perceput de bănci şi de investitori – n.r.). Este o chestiune de reputaţie, care se câştigă în ani şi se poate pierde într-o zi. Şi este o chestiune de miliarde de euro pierduti”, a spus Voicu.

Potrivit celor mai recente date disponibile, în România funcţionează centrale eoliene de 1.600 MW, unităţi fotovoltaice de 71 MW, centrale pe biomasă de 44 MW şi microhidrocentrale, cu puteri sub 10 MW, de 453 MW. Aceste instalaţii reprezintă mai mult de 10% din capacitatea de producţie a energiei la nivel naţional. Totodată, sunt în teste centrale eoliene de 700 MW, microhidrocentrale de 2 MW şi unităţi pe biomasă de 1 MW.

Alte sute de proiecte sunt în diverse faze de avizare şi construcţie, dar capacităţile lor depăşesc cu mult posibilităţile reţelelor de transport a energiei de a le prelua şi a le include în consumul final.

Pe de altă parte, Tanselectrica, operatorul reţelei naţionale de transport al energiei, a arătat că nu poate conecta la reţea o putere mai mare de 3.500 MW instalaţi în unităţi de producţie regenerabile.

România a decis să sprijine producţia de energie regenerabilă pentru a atinge, în 2020, obiectivul ca 20% din energia consumată să provină din surse alternative.

Potrivit lui Voicu, dacă în acest an s-ar ajunge la o putere de 4.000 MW în unităţi regenerabile, România şi-a atinge cota de 20%, iar preţul certificatelor verzi ar scădea, astfel că şi presiunea pe preţurile finale ar fi mai mică.

În prezent, certificatele verzi se tranzacţionează la valorile maxime, din cauza cererii mari şi a ofertei reduse.

Te-ar mai putea interesa și
HiSky a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025 și lansează zborurile spre Chicago, din iunie
HiSky a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025 și lansează zborurile spre Chicago, din iunie
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldov, a anunțat că a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025. ...
Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă
Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă
Cipru preia joi, 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se roteşte la fiecare şase luni între cele ...
Prețurile carburanților au crescut masiv în România, ca urmare a creșterii accizelor, decisă de Guvern. Cât costă benzina și motorina la 1 ianuarie 2026
Prețurile carburanților au crescut masiv în România, ca urmare a creșterii accizelor, decisă de Guvern. Cât costă ...
Prețurile carburanților au crescut în România imediat după miezul nopții, cu până la 34 de bani pe litru, reflectând ...
De unde vine laptele din cele mai vândute cutii în România. Topul furnizorilor
De unde vine laptele din cele mai vândute cutii în România. Topul furnizorilor
Din cele nouă ferme care aprovizionează cei mai mari trei procesatori de lapte din România cu cele mai mari cantități ...