Chinezii de la BYD sunt aproape de a deveni cel mai mare producător de maşini electrice, după ce vânzările Tesla au scăzut

Grupul chinez BYD Co. urmează să detroneze Tesla Inc. din poziţia de cel mai mare producător mondial de automobile electrice, în condiţiile în care vânzările constructorului chinez încep să prindă viteză, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 03 oct. 2023, 09:32
Chinezii de la BYD sunt aproape de a deveni cel mai mare producător de maşini electrice, după ce vânzările Tesla au scăzut

În trimestrul al treilea al acestui an, BYD a vândut 431.603 vehicule complet electrice, în creştere cu 23% comparativ cu trimestrul al doilea. Comparativ, Tesla a livrat 435.059 de automobile electrice la nivel mondial iar decalajul de 3.456 de unităţi dintre cei doi producători este cel mai mic înregistrat vreodată, scrie Agerpres.

„BYD va vinde mai multe autovehicule de pasageri complet electrice decât Tesla în trimestrul patru”, spune Taylor Ogan, directorul la fondul de investiţii Snow Bull Capital, care deţine acţiuni la ambele companii.

Dacă la automobilele electrice se adaugă şi modelele hibride, BYD a vândut un număr total de 822.094 de autovehicule în trimestrul care s-a încheiat la 30 septembrie, ceea ce reprezintă un nou trimestru record pentru BYD şi îi consolidează poziţia de cea mai bine vândută marcă de automobile din China.

Renumit pentru automobilele sale cu preţuri accesibile, BYD a făcut progrese în extinderea gamei de modele, ceea ce a ajutat la explozia vânzărilor. Compania chineză a adăugat două noi mărci de automobile electrice de lux, Yangwang şi Fang Cheng Bao, pentru a intra pe segmentul de preţ de un milion de yuani (137.000 de dolari), mai mult decât dublu faţă de cele mai scumpe vehicule pe care le vindea anterior.

De asemenea, BYD profită şi de pe urma creşterii exporturilor, constructorul chinez mizând pe o pondere mai mare a vânzărilor realizate peste graniţă care să se adauge poziţiei dominante din China. În trimestrul al treilea exporturile au reprezentat 9% din vânzările BYD, faţă de 5% în trimestrul al doilea, susţine analistul Bloomberg Intelligence, Joanne Chen. „Anul următor acesta va fi un motor important de creştere a vânzărilor globale, pe măsură ce BYD îşi extinde prezenţa globală cu mai multe vehicule electrice noi”, a apreciat Joanne Chen.

În schimb, livrările Tesla au fost inferioare estimărilor cu aproximativ 20.000 de unităţi în trimestrul al treilea, pe măsură ce constructorul american îţi pregăteşte uzinele pentru a produce o nouă versiune a sedanului Model 3 precum şi noua camionetă Cybertruck. Cu toate acestea, compania lui Elon Musk şi-a confirmat obiectivul anual care prevede vânzarea a 1,8 milioane de vehicule. BYD intenţionează şi el să vândă aproximativ trei milioane de vehicule, inclusiv hibride.

Însă, atât BYD cât şi Tesla au intrat în vizorul autorităţilor europene, care au demarat o investigaţie asupra subvenţiilor acordate producătorilor chinezi de automobile electrice, care în opinia Bruxelles-ului le conferă un avantaj incorect faţă de producătorii europeni.

Te-ar mai putea interesa și
Spania: apeluri la calm după revolte împotriva migranţilor, în apropiere de Murcia
Spania: apeluri la calm după revolte împotriva migranţilor, în apropiere de Murcia
Autorităţile spaniole au făcut duminică apel la calm în oraşul Torre Pacheco, lângă Murcia (sud-est), unde a avut loc o a doua noapte consecutivă de revolte anti-imigranţi după ce un......
România este al patrulea contributor la producția de reziduuri agricole din UE. Ce se face cu ele
România este al patrulea contributor la producția de reziduuri agricole din UE. Ce se face cu ele
România este al patrulea contributor la producția de reziduuri din UE, în timp ce ocupă doar locul al șaselea în ceea ...
Premierul Bolojan: Avem decontări fictive în spitale. Avem cheltuieli cu medicamentele scăpate de sub control. Cornul abundenţei din sănătate nu mai există
Premierul Bolojan: Avem decontări fictive în spitale. Avem cheltuieli cu medicamentele scăpate de sub control. Cornul ...
"Avem decontări fictive sau umflate în spitale, în multe cazuri. Avem cheltuieli cu medicamentele scăpate de sub control, ...
Miniştrii europeni ai Comerţului vor discuta luni ultimele tarife anunţate de Trump
Miniştrii europeni ai Comerţului vor discuta luni ultimele tarife anunţate de Trump
Miniştrii Comerţului din Uniunea Europeană (UE) se vor reuni, luni, la Bruxelles într-o reuniune extraordinară, la care ...