Scăderi puternice pe bursele europene

Economica.net
16 10. 2014
stocks_61368000

În jurul orei 9,40 GMT, indicele FTSEurofirst 300 era în scădere cu 2,5% până la 1.220,56 puncte, după ce anterior a atins nivelul de 1.215,62 puncte, cel mai scăzut din luna septembrie a anului trecut. Toate marile burse europene înregistrau scăderi puternice, de peste 3% pentru Bursele de la Paris, Milano, Madrid şi Lisbona, şi de peste 2% pentru Frankfurt şi Londra. Pe pieţele de obligaţiuni, randamentele pentru statele din Sud (Spania, Italia, Portugalia şi Grecia) erau în creştere în timp ce pentru valorile de refugiu (obligaţiunile germane) erau în scădere.

Miercuri, pieţele bursiere europene au fost afectate de datele statistice sub aşteptări privind evoluţia economiei americane iar joi au revenit problemele cu datoriile suverane ale Europei. Spania a organizat o emisiune de obligaţiuni pe termen lung care nu a fost subscrisă în întregime iar Banca Central Europeană s-a angajat să asigure mai multe lichidităţi pentru băncile greceşti. Aceste două informaţii au relansat temerile referitoare la o criză în zona euro, temeri care păreau să se fi calmat după 2012.

Pieţele financiare sunt într-o stare de agitaţie de mai multe săptămâni din cauza înrăutăţirii constante a prognozelor privind evoluţia economiei mondiale şi orice veste negativă poate declanşa vânzări masive, ceea ce provoacă scăderi la nivel global.