Scallier anunță un grad de închiriere de 70% pentru Funshop Park Roșiorii de Vede

03 03. 2021
Rosiorii de Vede_Funshop Park

Primul parc de retail Funshop Park pe care polonezii de la Scallier îl vor deschide în România este închiriat în proporție de 70%. Centrul comercial va fi deschis în trimestrul III din acest an.

Compania Scallier va deschide la Roșiorii de Vede primul centru comercial de pe plan local. Parcul va avea o suprafață închiriabilă de 6.200 de mp. Printre retailerii care au închiriat spații de magazine se numără KiK, Jysk, Sinsay și Flanco. Pe lângă magazine, se va deschide și un restaurant, operat de City Doner.

Dezvltatorul are în plan deschiderea a șase parcuri de retail sub brandul Funshop în România. Pe lângă cel de la Roșiori, alte două se vor mai deschide anul acesta la Moșnița, lângă Timișoara, și la Focșani. Parcurile de retail din Turda, Vaslui și Hunedoara sunt programate pentru deschidere în 2022. Investiția într-un parc de retail este cuprinsă între cinci și zece milioane de euro, potrivit informațiilor furnizate de companie la solicitarea Economica.net.

CITEȘTE ȘI Pe urmele Kaufland și Lidl: polonezii de la Scallier deschid trei parcuri de retail anul acesta în România

În total, se vor construi 40.000 de mp de spații moderne. În plus, investitorii spun că sunt în discuții avansate pentru noi locații pretabile pentru parcurile de retail.

Scallier administrează proprietăți comerciale din 2011. Valoarea proprietăților administrare se ridică la circa 120 de milioane de euro.