Scandal în Parlament după adoptarea creşterilor salariale. PNL aduce acuzaţii de fraudă: În sală au fost 168 deputaţi, nu 184

Economica.net
07 11. 2016
capture_19629800

Majoritatea parlamentară a respins solicitarea de apel nominal care a aparţinând deputatul PNL Mircea Toader, care a cerut ca astfel să fie verificat cvorumul de şedinţă, scrie Mediafax.

Deputatul independent Remus Cernea a cerut, de asemenea, apel nominal, afirmând că în sală nu sunt 180 de oameni.

”Apelul nominal înseamnă să ştim adevărul, dacă suntem sau nu în cvorum. Nu avem cum să numărăm 170-180 de voturi într-o singură secundă. Întreaga ţară aşteaptă de la noi responsabilitate şi respectarea cu stricteţe a procedurilor. Nu suntem 180 şi ceva de oameni în sală. Acest lucru terbuie verificat prin apel nominal altfel suntem într-o uriaşă fraudă. Ar fi trist ca acest Parlament să îşi încheie activitatea printr-o uriaşă fraudă”, a declarat Remus Cernea

PNL a declarat, la finalul şedinţei de vot, că liberalii verifică dacă cvorumul de şedinţă a fost îndeplinit. Partidul a publicat ulterior pe pagina de Facebook mai multe fotografii din care reiese că în sală nu s-ar fi aflat 184 de deputaţi.

”Votul din Camera Deputaţilor asupra Legii privind majorările salariale în educaţie şi sănătate a fost VICIAT prin minciună. PSD a minţit că are suficienţi oameni în sală pentru a vota legea, anunţând o prezenţă de 184 de parlamentari. Imaginile arată că în sală nu se aflau decât 168(!) Cum pot crede cei care aşteaptă de la PSD măriri de salarii că le vor şi primi când văd că PSD a fraudat chiar votul prin care promite aceste beneficii?!?”, au acuzat liberalii.