Scandalul ambalajelor: Nefuncţionalitatea legii a dus la apariţia acestui blocaj care va atrage infringement – Romalimenta

Economica.net
25 01. 2016
z2815_1024x810_21139400

‘Astăzi, industria alimentară se afla într-o situaţie de criză, prin impunerea unor plăţi generate de neîndeplinirea ţintelor de reciclare din cauze independente de aceasta. Refuzul Ministerului Mediului de a debloca situaţia atrage după sine consecinţe economice grave în rândul producătorilor locali de alimente şi implicit, al populaţiei’, precizează sursa citată.

Federaţia Romalimenta a solicitat în repetate rânduri Ministerului Mediului suspendarea obligaţiei de plată a contribuţiei la Fondul de mediu pentru ambalaje, pentru producătorii care şi-au îndeplinit obligaţiile legale şi au contracte de plasare a responsabilităţii, până la soluţionarea crizei. De asemenea, Federaţia precizează că doreşte crearea unui cadru legislativ transparent, echitabil şi controlabil pentru toţi actorii din lanţul de reciclare.

În prezent, legea prevede ca producătorii să plătească o contribuţie de 2 lei/kg de ambalaj în cazul în care nu intră în sistemul validat de stat. Romalimenta subliniază, însă, că producătorii din industria alimentară şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege prin afilierea în cadrul sistemului, care a fost autorizat de către organismele statului, respectiv Ministerul Mediului iar autorităţile au efectuat anual controale pe lanţ, informând industria de funcţionalitatea sistemului.

În prezent, în urma unor controale efectuate la actori din lanţul de reciclare, alţii decât producătorii, s-a constatat inexactitatea raportării unor cantităţi de deşeuri iar autorităţile au plasat costurile aferente în sarcina producătorilor, deşi aceştia aveau contract în vigoare, îndeplinindu-şi sarcinile contractuale neavând nicio legătură cu fraudele sau neregulile constatate în sistem, menţionează Federaţia citată.

‘În lipsa unui cadru legislativ, care ar trebui să cuprindă responsabilităţi clare pe tot lanţul de reciclare, plata contribuţiei şi a penalităţilor exclusiv de către industria alimentară înseamnă diminuarea competitivităţii industriei alimentare româneşti, prin introducerea unor costuri suplimentare şi transferul de costuri în buzunarul cetăţeanului’, precizează sursa citată.

În plus, potrivit Romalimenta, contribuţia de 2lei/kg este de 10 ori mai mare decât media europeană, ajungând să fie cea mai mare din Europa.

‘Nefuncţionalitatea legii a dus la apariţia acestui blocaj care va atrage după sine infringement pentru România, plăţile penalităţilor fiind suportate de către populaţie. Populaţia va fi cea care va achita ambele note de plată’, se mai arată în comunicat.

Romalimenta solicită, în context, suspendarea pe termen determinat a OUG 196/2005 privind fondul de mediu până la identificarea responsabililor şi ulterior impunerea obligaţiilor de plată celor responsabili.

Ministerul Mediului preciza, într-un comunicat remis AGERPRES în 21 ianuarie, că intenţia autorităţilor din domeniu nu este de a aplica penalităţi pentru fiecare kilogram de deşeu nereciclat, ci de a impulsiona un sistem funcţional de management al deşeurilor de ambalaje care să nu plaseze România în nefericita situaţie a unui infringement pe această temă, caz în care penalităţile europene ajung şi la 200.000 euro pe zi.

‘Riscul declanşării procedurii de infringement în domeniul deşeurilor de ambalaje a fost evidenţiat de controalele fiscale derulate de Administraţia Fondului pentru Mediu la Organizaţiile de Transfer de Responsabilitate (OTR) angajate de agenţii economici pentru recuperarea deşeurilor de pe piaţă. Controalele desfăşurate în 2015 au identificat o serie de nereguli în acest sistem, dintre care cea mai gravă se referă la raportarea de către OTR a unor cantităţi fictive de deşeuri care, în realitate, nu au fost niciodată colectate sau reciclate. Ca atare, AFM a aplicat penalităţi fiscale pentru şase din cele zece OTR-uri din România, în valoare de aproximativ 19 milioane de euro. Dincolo de ceea ce a dispus AFM, cazul a fost trimis mai departe şi Parchetului General, pentru verificare şi stabilirea măsurilor, conform legii’, a declarat Corina Lupu, secretar de stat în MMAP pentru domeniul Mediu.

De altfel, potrivit comunicării oficiale a Parchetului General, potenţialul prejudiciu al acestor activităţi depăşeşte 54 de milioane de euro.

Conform legii, orice agent economic care pune pe piaţă produse ambalate este obligat să recupereze deşeurile de ambalaje rezultate în urma consumului. Legea este valabilă pentru orice ţară a Uniunii Europene, nu doar în România. Pentru asumarea acestei responsabilităţi, agenţii economici se pot organiza în cadrul unor structuri asociative de tip organizaţie de transfer de responsabilitate sau îşi pot recupera deşeurile puse pe piaţă prin resurse proprii.

Dacă agenţii economici nu-şi îndeplinesc ţintele asumate, aceştia sunt obligaţi legal să contribuie la Fondul de Mediu cu 2 lei/kilogram pentru cantităţile de ambalaje nereciclate. Această contribuţie este necesară pentru: a descuraja depozitarea deşeurilor la groapă, a optimiza activitatea de reciclare a agenţilor economici, dar şi pentru a finanţa prin AFM proiecte de colectare selectivă a deşeurilor, proiecte care le vin în sprijin.

Legislaţia privind obligaţiile de reciclare este în vigoare în România de mai bine de 10 ani. În tot acest timp, au fost înfiinţate şi autorizate zece Organizaţii de Transfer de Responsabilitate (OTR).