Scandalul ASF continuă. Daniel Tudor explică motivul intervenţiilor la lideri ai PNL: Să-mi PROTEJEZ funcţia

Economica.net
07 03. 2014
daniel_tudor_ardaf_csa_04254500

Daniel Tudor a arătat că pentru postul său de la ASF criteriul esenţial era experienţa în domeniu, criteriu pe care îl îndeplinea el înfiinţând prima companie privată de asigurări în 1991. „Prin ordonanţă de urgenţă s-a dorit să se schimbe experienţa cu vechimea de la absolvirea facultăţii. Eu nu-mi echivalasem în România o diplomă obţinută în Belgia, iar diploma din România era de acum 7 ani. Emiterea unei ordonanţe cu o zi înainte de intrarea proiectului de lege în comisia de la Senat a fost făcută special pentru eliminarea mea”, a explicat Daniel Tudor.

Întrebat care au fost motivele pentru care a făcut diligenţe pe lângă fruntaşi liberali să blocheze adoptarea OUG pentru care, mai apoi, Daniel Chiţoiu şi Dan Radu Ruşanu au intrat sub urmărire penală, Tudor a spus: „În primul rând, să-mi protejez funcţia. În al doilea rând, nu mi se pare corect să se dea ordonanţă de urgenţă cu o zi înainte. I-am spus soţiei să oprească acest lucru care mi se pare absolut anormal. Nu-i bine că am spus asta sau trebuia să tac?”

Potrivit unui nou set de stenograme prezentat de România TV, la un moment dat, Tudor se resemnase cu schimbarea sa din funcţia de vicepreşedinte al ASF şi încerca să obţină desemnarea unei persoane agreate, deputatul Erland Cocei.

TUDOR GEORGE DANIEL : Toată manevra…da, toată manevra a fost facută de acu’ două săptămâni..
ERLAND COCEI: Mhî..
TUDOR GEORGE DANIEL: A fost făcută de Chiţoiu, care a dat-o peste doua săptămâni cu aia, au scos-o ieri la ora cinci…şi a zis, domne, nu mai e…nu mai e timp ca vine FMI-ul, nu ştiu ce a făcut Chiţoiu vrăjelile, se duce acuma şi bagă ordonanţa, a bagat-o pe ordinea de zi de astăzi.
ERLAND COCEI: Am înţeles
TUDOR GEORGE DANIEL: Urmare a acestui lucru a fost o discuţie de aseară, etc, etc..vedem ce mai poate face, dar…cu chiu şi cu vai s-a luat…acordul lui Crin că dacă e ceva să fi tu.

Însă varianta Cocei avea şanse mici să fie acceptată de către conducerea partidului, potrivit preşedintelui CJ Buzău, Cristinel Bîgiu.

TUDOR GEORGE DANIEL: Singura variantă care o mai avem, portiţă de ieşire este să punem pe Andi (Cocei – n.red.) … pierdem de la …
CRISTIAN BÎGIU: Nu-l pune nimeni pe Andi, stai liniştit.
TUDOR GEORGE DANIEL: Păi dacă îi locul tău?
CRISTIAN BÎGIU: Nu, nu … deci nu-i … dacă se pierde, se pierde, nu-l pune nimeni pe Andi.
TUDOR GEORGE DANIEL: Zici tu! Că dacă vorbim şi asta?
CRISTIAN BÎGIU: Sigur. Nu e vechi în partid … nu o să-l vrea lumea … tu eşti tu demult, nu … eu spun că nu o să meargă.
TUDOR GEORGE DANIEL: Bun şi pe cine punem? Că o să ia acesta locu şi o să facă ce vrea el. Că şi la asta tre’ să te gândeşti … şi ne gândim şi cu Edi … să ne gândim cu toată lumea … nu?
CRISTIAN BÎGIU: Păi cheamă-l şi tu la tine şi pe Motreanu …
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, hai să vorbim cu … Motreanu să ne întâlnim cumva. Nu?
CRISTIAN BÎGIU: Da … stabiliţi un loc de întâlnire şi … problema e cu ce ajung eu la Buzău? Ai să-mi dai o maşină?
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, mă … şi n-am nicio treabă asta, ă, lasă-mă să îl sun pe Motreanu .. Motreanu a fost aicia eu nu am avut informaţia asta … îl sun înapoi că se ducea să se întâlnească cu … nu îl suni tu, te rog io?!
TUDOR GEORGE DANIEL: Hai că îl sun pe Motreanu şi te sunăm înapoi că dacă nu vine Motreanu de la … Edi a ajuns acasă că sunt şi cu el pe linie … înţelegi? L-a căutat pe Crin, Crin e la meci.
CRISTIAN BÎGIU: Prin … telefon discutăm degeaba. Trebe să ne vedem 3,4 inşi faţă în faţă … să găsim variante, cred că îţi dai seama!

În intervenţia la România TV, Tudor a admis că l-ar fi vrut pe Cocei în locul său. „Domnul Cocei este coleg de organizaţie cu mine la PNL Buzău. A lucrat la BRD 16 ani de zile. Credeţi că nu este normal să recomand un om care a fost vicepreşedinte de bancă 16 ani? Am recomandat şi voi recomanda în continuare persoane competente”, a spus Tudor.

Până la urmă, secretarul general al PNL Eduard Hellvig a decis în favoarea lui Cocei, potrivit stenogramei de mai jos:

TUDOR GEORGE DANIEL: Alo…
CRISTIAN BÎGIU: Am primit mesaj..
TUDOR GEORGE DANIEL: Da
CRISTIAN BÎGIU: de la George…că.. a zis aşa…nu am plecat de acolo
TUDOR GEORGE DANIEL: Mhî
CRISTIAN BÎGIU: Dar că Edi a vorbit şi va fi Andi..
TUDOR GEORGE DANIEL: Aha…deci dacă nu e aia…
CRISTIAN BÎGIU: da nu mă încălzeşte nici varianta asta, nu ?
TUDOR GEORGE DANIEL: Mhî..dar că au făcut ceva nu se ştie, nu ?
CRISTIAN BÎGIU: Deci bănuiesc că nu modifică dacă a spus că EDI a vorbit şi va fi ANDI…
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, OK, e mai bine aşa…
CRISTIAN BÎGIU: E mai puţin rău, nu că e bine, în fine.

Citeste mai mult pe RTV.NET