Scandalul „Beatrice”: Şeful Băncii Transilvania ar putea intra la închisoare săptămâna viitoare

Economica.net
25 06. 2014
ciorcila_1_75338600

ICCJ va decide săptămana viitoare dacă Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania (TLV), va fi condamnat pentru infracţiunile de spălare de bani şi de manipulare a pieţei de capital, în cazul acţiunilor TLV achiziţionate de Bank of Cyprus, inclusiv prin firme ale lui Ciorcilă, potrivit Bancherul.ro.

Pedeapsa ar putea fi de închisoare de la 3 la 12 ani.

Instanţa supremă a respins, vineri, cererea lui Ciorcilă de a nu admite ca probă raportul firmei americane de consultanţă Alvarez&Marsal, realizat pentru banca centrală a Ciprului, din care ar rezulta preşedintele Băncii Transilvania (TLV), „împreună cu alte persoane din conducerea băncii, au încheiat un acord secret cu şefii Bank of Cyprus pentru ca aceasta să preia o parte din acţiunile Băncii Transilvania” , potrivit Bancherul.ro.

Vânzarea de acţiuni TLV ar fi fost făcută în schimbul reeşalonării unor datorii de zeci de milioane de euro, pe care firmele off shore controlate de Ciorcilă le-ar fi avut la banca cipriotă.

Horia Ciorcilă s-a apărat la ultima înfăţişare, de ieri, invocând riscul pe care o eventuală condamnare l-ar avea asupra băncii. De asemenea, Ciorcilă ar fi vândut una din firmele off-shore, prin care s-a făcut vânzarea de acţiuni TLV către Bank of Cyprus, înaintea tranzacţiei.

În 2009, Bank of Cyprus a ajuns acţionar semnificativ al Băncii Transilvania (TLV), după ce ar fi cumpărat acţiuni TLV inclusiv de la Horia Ciorcilă. Ulterior acesta a fost acuzat de manipulare a pieţei şi de spălare de bani, iar scandalul iscat a primit numele „Beatrice”, după numele de cod pe care l-a purtat operaţiunea în notele interne ale Bank of Cyprus.

Detalii în Bancherul.ro.